Un week-end cu Sofia

Și eu, ca foarte multi români, am trecut de nenumărate ori prin Bulgaria: cel mai adesea în vreo stațiune la plajă sau traversând-o în drum spre Grecia.

Dar niciodată nu fusesem în capitala țării. Nu o consideram obiectiv turistic și nici recomandări nu am citit.

De curând, aproape din întâmplare, am ajuns pentru două zile în Sofia. Fără așteptări, ci doar cu gândul de a încerca să descoperim orașul.

Un week-end călduț și însorit de toamnă – a fost suficient ca să mă împrietenesc și cu Sofia. Am găsit-o primitoare și liniștită și mi-a plăcut.

Am făcut noi o listă de obiective (da, netul oferă recomandări… iar când voi termina de scris acest articol va mai fi înca una), am descoperit că sunt grupate în zona centrală, facil de atins mergând pe jos.

M-am gândit ca este un oraș similar Bucurestiului, cu zone de arhitectură comunistă, nu foarte turistic, dezordonat și cenușiu.

Nu a fost așa. Sofia m-a surprins cu melanjul ei de vechi și nou și mi-a lăsat o amintire luminoasă.

Este un oraș foarte vechi, ridicat pe ruinele unei urbe romane. În antichitate se numea Serdica (numit apoi Ulpia Serdica de împăratul Traian ) și a fost un avanpost militar roman important pe ruta ce leagă și azi Belgradul de Istanbul.

Acum vreo 10 ani, în timp ce se lucra la construcția unei stații de metrou, ruine ale vechii așezări au fost descoperite sub asfalt și putem vedea acum că orașul antic avea străzi largi, sisteme de colectare și transport a apei, încălzire sub podele, toalete publice. Șantierul arheologic s-a transformat în câțiva ani într-un muzeu în aer liber, practic în același loc cu stația de metrou (care da, este funcțională și ea). Frumos aranjat și bine pus în valoare. Bravo, Sofia!

Sau, cum ar fi, să vrei să construiești un hotel și să descoperi alte ruine ale aceleiași Serdica - un amfiteatru roman de dimensiuni impresionante? Continui să ridici construcția modernă, păstrând și grandoarea trecutului - așa arată hotelul Arena di Serdica (el era închis acum dar poza 2 este făcută prin fereastra de la intrare)

Intrând în Evul Mediu, Serdica a devenit Sredets, făcând parte din Imperiul Bulgar, luându-și numele de azi abia în sec. 14. Vorbind despre biserici, fără să intru în detalii plictisitoare, vreau doar să spun că, deși a fost o vizită scurtă, am remarcat că orașul este o gazdă bună pentru toți și religiile sunt împletite pașnic aici. În centru, pe o rază mică găsești atât Catedrala Ortodoxă și Biserica Rusă (ușor de recunoscut cu cupolele strălucind în soare) dar și Sinagoga sau Moscheea Banya Bashi (singura rămasă în oraș, restul fiind distruse în timp, după eliberarea de sub dominația otomană) .

Catedrala Sf. Alexander Nevski este imensă și impunătoare și își merită titlul de simbol al orașului. Pe o plăcuță la intrare scrie ca a fost construită, după Războiul ruso-turc din 1877-1878, de către oamenii recunoscători soldaților ce au luptat pentru ca Bulgaria să își obțină independența de Imperiul Otoman; printre ei sunt amintiți și ostașii români.

Intrând în ea, m-am simtit ca acasă. M-am închinat la fel ca cei din jurul meu, m-am rugat la aceiași sfinți și am aprins lumânări ca în fiecare duminică.

Sinagoga – un alt reper al orașului, este cea mai mare din Balcani, un templu impunător inaugurat în 1909. Am aflat abia acum, vizitând-o, că Bulgaria a fost singura țară din Europa care și-a apărat evreii de furia nazistă. Țarul de atunci (Boris al III-lea), alături de Biserica Ortodoxă dar și de alte autorități ale statului s-au opus lui Hitler și au reușit să își salveze toată populația evreiască (în jur de 50.000 persoane).

Am mai descoperit încă o bisericuță foarte veche (de secol IV), Sf. Gheorghe, bine păstrată, sau poate bine ascunsă între clădiri noi. În cartierul ministerelor, intrând printr-o arcadă discretă într-o curte interioară am gasit-o și mi s-a părut ca o mică bijuterie într-o cutie de catifea.

Și voi incheia cu periplul religios pomenind de o altă biserică, poate cea mai importantă a orașului, deși este departe de centru și foarte mică.

Biserica Boyana, ale cărei picturi murale datează din 1259 (!!), este parte a Patrimoniului Unesco. Se intră pe rând, doar câțiva vizitatori odată, se stă puțin și nu se pot face poze. Dar te simti bine primit înăuntru și parcă protejat.

(poza Wikipedia)

Ne-am întors la plimbare pe străzi. Curate, liniștite, fără șantiere (cel puțin zona centrală), atmosfera părea degajată, deși fremăta în duminica aceea (se organiza maratonul orașului și am fost acompaniați câteva ore de sportivii care alergau pe străzi). I-am urmarit când s-a dat startul și i-am regăsit pe ultimii temerari când am ieșit din Galeria de Artă.

Doar doua vorbe și cateva imagini aici. Am vizitat două muzee (Galeria Națională aflată în spatele Catedralei și Muzeul de Artă găzduit de fostul Palat Regal).

Ne-am “pierdut” câteva ore prin multele săli și am admirat mute opere valoroase. Artiști necunoscuți nouă, mulți -ov și -ova….. dar mă înclin în fața muncii acelor creatori de peisaje, portrete, sculpturi pe care le-a surprins retina, dar nu le va reține memoria.

Dar l-am găsit acolo și pe Pallady dar și pe Corneliu Baba cu un triptic monumental al Răscoalei de la 1907, întins pe un întreg perete:

și, am mai găsit "O zi obișnuită" -

las și acest tablou aici pentru că m-a dus cu gândul la Regina ce tocmai ne-a părăsit.

Părea că eram gata cu vizitele culturale. Am mai trecut prin dreptul Teatrului Național – o clădire tare frumoasă (pe afară), aflată într-o piață la fel de frumoasă cu fântâni arteziene spectaculoase.

Și am intrat preț de 5 minute să aruncăm un ochi pe Stadionul Național Vasil Levski (ajutați de un paznic cumsecade).

Și cu ocazia asta am căutat pe net cine este acest personaj faimos în această țară (al cărui nume îl poartă nenumărate străzi și instituții din Bulgaria).

Vasil Levski (1837-1873) este eroul național. Punct. Numit Apostolul Libertății, el a fost acel revoluționar care și-a trăit scurta viață luptând pentru eliberarea țării sale de sub dominația otomană și transformarea sa într-o republică liberă și progresistă. Nu a trăit să-și vadă visul împlinit, fiind capturat și ucis de turci, dar continuă să fie considerat și azi cel mai mare bulgar al tuturor timpurilor.

Am închis această paranteză și închei cu două ultime popasuri, două seri de week-end în care am vrut să trăim în ritmul orașului.

Prima a fost o frumoasă întâmplare… am trecut prin dreptul Operei Naționale, am văzut afișul cu spectacolul ce urma și…. am luat bilete.

Astfel că, fără să fim pregătiți cu ținute de gală, ne-am bucurat de Verdi și de o Traviata excepțională. Într-o sala elegantă (arhiplină), cu o acustică impecabilă, cu o distribuție internațională (unul dintre soliști fiind român!) în care soprana (personajul Violeta) pur și simplu a strălucit – ne-am simțit de-a dreptul privilegiați.

Și nu pot încheia povestea fără să ne fi plimbat pe faimosul bulevard pietonal Vitosha. Cu alura de Rambla, cu peisaj de Brașov (muntele împădurit Vitosha care se vede la capătul lui mi-a amintit de Tâmpa noastră), cu vibe de Centrul Vechi bucureștean – cu terase, cafenele, magazine, cântăreți ambulanți, oameni de toate vârstele și rasele, role, căței, vată pe băț, zgomot, dezinvoltură, non-conformism, libertate.

Cam așa a fost, pe scurt, week end-ul nostru cu Sofia. Ne-am împrietenit și ne-am simțit bine împreună. Poate nu m-as fi mobilizat sa scriu depre ea, dar simt că lumea nu o cunoaște și nu crede ca merită să fie cunoscută (cum, de altfel, am așteptat și eu, până la vârsta asta ).

Dar este la doar 400 km distanță de București și chiar a meritat să mergem până la ea!

P.S. Dacă am convins pe cineva, dau aici și o idee de cazare decentă și confortabilă – Hotelul Sveta Sofia, pe o stradă pietonală plină de magazine (este imposibil să nu îți iei ceva, cât de mic, de pe aici), în plin centru. Toate obiectivele (mai puțin biserica Boyana, care este spre periferie) le-am făcut pe jos, plecând lejer de la hotel.

octombrie 2022