Calea Baltică - Letonia

The Baltic Way - Un jurnal de călătorie   Partea 1

Calea Baltică a însemnat în această vacanță Letonia și Lituania. Fără a avea pretenția că le-am cunoscut foarte bine (ar fi fost imposibil, pentru fiecare dintre cele două țări am avut câte 3 zile de explorare), pot spune că am învățat o lecție valoroasă din istoria zbuciumată a lor și am apreciat mult prezentul frumos pe care îl prezintă cu mândrie celor ce le vizitează.

La început a fost Letonia; de fapt a fost Riga. Un oraș mic, dar fermecător, cu un Centru Vechi impecabil, în care clădirile construite în stilul Art Nouveau fac din el un muzeu în aer liber. L-am parcurs la pas (nu a fost nevoie de taxi sau autobuz) și oriunde întorceam ochii găseam un loc frumos, care mă îndemna să îl fotografiez. Fie că era fațada unei case de început de secol XX (restaurată perfect), o stradă îngustă pavată cu piatră cubică, un magazin de suveniruri (sunt la tot pasul, cochete, intime, atrăgătoare), o cafenea, un balcon cu mușcate, o statuie, un parc, o plimbare romantică cu barca pe râul Daugava...

...și chiar un spectacol la Operă (da, am fost într-o seară la …Albă ca Zăpada, un spectacol minunat, cu balerini copii și adulți, costume colorate fascinante, cu spectatori de toate vârstele entuziasmați).

Peisajul urban a fost prima descoperire, și prin el orașul ne-a intrat definitiv la inimă. Plimbatul parcă fără țintă pe străzi, sentimentul constant de siguranță, oamenii liniștiți și prietenoși… toate fac din Riga o idee excelentă de city break.

Da, chiar și în septembrie când vremea este deja racoroasă (au fost max 15 grade), dar aerul e așa de curat încât nu simți când treci de 20000 pași pe zi.

Am găsit un ghid online care m-a ajutat să identific clădirile emblematice ale curentului Art Nouveau – și acest treasure hunt m-a captivat pentru că la fiecare citeam câte o mică poveste sau descopeream mici detalii de arhitectură.

O plimbare măcar pe Str. Albert și Str. Elizabeta este obligatorie!

https://www.gpsmycity.com/tours/art-nouveau-architecture-walk-4175.html  

Și pe lângă ele, aș mai enumera doar câteva edificii deosebite, unele de-a dreptul splendide:

Cei trei frați (Three Brothers) – se spune că ar fi cele mai vechi case locuite din oraș. Deși sunt lipite, fiecare a fost construită în altă epocă și în alt stil. Sunt incluse în orice ghid turistic și toată lumea le face poze... deci și noi!

Casa capetelor negre (House of Black Heads) – cred că cea mai frumoasă pe care am vizitat-o. Construită inițial în 1334 ca și centru de adunare a comercianților, ea a devenit apoi  sediul Frăției Capetelor Negre (o organizație comercială și militară a negustorilor burlaci – numită așa după patronul său spiritual, Sfântul Maurice – care era un creștin egiptean, de culoare).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial clădirea a fost grav avariată, în vremurile comuniste a fost rasă complet, dar în anii ’90 autoritățile au decis refacerea ei (in doar 4 ani!).. iar astăzi este un edificiu splendid (găzduind o perioadă chiar Administrația Prezidențială), care funcționează atât ca muzeu, cât și ca sediu de recepții și evenimente.

Legenda spune că membrii frăției celebrau Crăciunul și Anul Nou la sfârșitul sezonului de navigare și ei au introdus în1510 obiceiul decorării bradului de Crăciun aici, în piața unde se găsește clădirea.

Biblioteca Națională – este un reper remarcabil al capitalei. Clădirea actuală (numită Castelul luminii), construită în zilele noastre (deschisă publicului în 2014) este opera unui arhitect american (originar din Letonia), faimos în lume pentru mai multe astfel de edificii culturale. Se numește  Gunnar Birkerts, căutați și veți găsi și alte construcții absolut spectaculoase proiectate de el.

Povestea bibliotecii începe însă în 1919, imediat după încheierea Primului Război Mondial, când Letonia și-a câștigat independența pentru prima oară. Un stat tânăr care a înțeles importanța studiului și a cultivării limbii letone și a pus bazele acestui centru al culturii, pornind de la imensa colecție de carte donată de primul librar – custode. În timp, numărul de titluri a crescut constant (chiar și în vremurile comuniste), ajungând acum la 5 milioane de titluri. Edificiul modern de azi, cu etaje întregi pline de cărți, te copleșește și transmite încă o dată mesajul că educația înseamnă civilizație și progres.

Academia de Științe - nu, nu am vizitat-o, dar am recunoscut imediat stilul.. deci au avut și ei o Casa Scânteii, doar că a lor (ca și sora mai mare din Varșovia) a fost restaurată, i s-a dat un scop nobil și arată mult mai bine!

Dacă am menționat chiar și foarte pe scurt câteva obiective estetice și culturale ale orașului, vreau acum să scriu câte ceva despre istoria chinuită a acestui popor mic și dârz și asta mă va duce apoi la recomandările de muzee.

Până în 1918, Letonia nu a existat ca țară – a fost un teritoriu / provincie care a făcut parte din Imperiul Rus, condusă de un guvernator numit de țar. Se numea Livonia și cuprindea actualul teritoriu, plus o porțiune din Estonia de azi.

Înainte de a fi cucerit de ruși, teritoriul fusese ocupat de germani – care au jefuit și terorizat populația locală. Apropo, știați că unul din triburile zonei se numeau pruși? Au fost nimiciți de germani, care le-au apoi și luat numele, devenind… prusaci.

Apoi provincia a intrat în componența Ducatului Polono-Lituanian, o parte a trecut temporar sub stăpânirea regatului Suediei (sec. XVII) – în acea perioada Riga era cel mai dezvoltat oraș suedez etc, etc.  Pe scurt, de pe la 1700… toată provincia (gubernia) era deja înglobată în Imperiul rus. După încheierea Războiului în 1918, letonii și-au proclamat independența, dar lupta a continuat până în 1920, când trupele ruse au fost învinse de forțele letone și poloneze și Rusia Sovietică a recunoscut noua țară.

Perioada interbelică a însemnat libertate pentru acest popor și renașterea spiritului național. S-au bucurat însă doar două decenii de liniște pentru că Al Doilea Război Mondial a însemnat 5 ani de moarte, urmați de 50 de ani de beznă comunistă.

23 august 1939 a fost ziua semnării pactului secret între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, prin care Țările Baltice au fost “oferite” lui Stalin.

În 1940, armata sovietică a ocupat cele trei țări și a început o eră a ororilor – cu deportări masive în Gulagul Siberian, cu răpiri, violuri și crime, cu înfometare….

Un an mai târziu, în iunie 1941, Germania întoarce armele spre fostul aliat și atacă URSS – deci trupele naziste intră în Letonia (și în celelalte două republici baltice - pentru că toate trei sunt legate de o mare parte de istorie comună). Populația rămasă s-a bucurat inițial, crezând că vor fi salvați. Însă ocupantul german a fost la fel de rău – de data aceasta au început deportările masive de evrei și masacrele – cifrele spun că trei sferturi din populația acestora a fost exterminată. În 1944 – rușii se reîntorc, recuceresc aceste teritorii… și rămân stăpâni aici până în 1990. Cele trei țărișoare au devenit republici sovietice socialiste – și au împărțit aceeași istorie comunistă cu multe alte teritorii înglobate în URSS (precum Republica Moldova).

Eliberarea a venit odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, proclamându-și încă o dată independența în1990.

Iar de atunci, drumul lor a mers doar înainte, vertical, ferm, neabătut, privind mereu spre vest, spre Europa. Sunt membrii UE și NATO din 2004!!

Monumentul Libertății, închinat soldaților uciși în timpul Războiului de Independență 1918-1920. Punct zero al orașului, loc de adunări festive și comemorări, păzit permanent de garda de onoare. Inscripția: Pentru Patrie și Libertate.

Nu uită și nu iartă chinurile și dramele care le-au marcat istoria sub ocupația rusă și sunt mari susținători ai Ucrainei.

Un singur exemplu edificator – în fața ambasadei Federației Ruse flutură un mare grup de steaguri galben-albastre iar strada pe care este ambasada a fost redenumită în 2022 Ucraina Independentă (plăcuța cu numele străzii este pusă chiar pe zidul ambasadei).

Și am făcut acest preambul ca să invit la vizitarea câtorva muzee care descriu istoria acestei țări, cu precădere perioada secolului XX. Pe mine m-au impresionat mult și mi-au oferit o prețioasă lecție de istorie: Muzeul de Război, Ghetoul și Muzeul Ocupației. Sunt extrem de bine documentate și impecabil prezentate (peste tot era scris și în engleză, ca de altfel în orice loc vizitat din Riga).

Trebuie neapărat intrat în Muzeul Ocupației, este răscolitor – mi-a reamintit de cel de la noi, de la Sighet - încărcătura afectivă este și mai mare acum, în aceste vremuri tulburi pe care le trăim cu toții. Un muzeu similar am vizitat câteva zile mai târziu și în Vilnius (ajung și acolo… în partea a doua)…

Poze, mărturii scrise, artefacte… muzeul spune o poveste despre oprimare și violență, despre rezistență și eroism, despre frică, trădare și neputință… dar, în cele din urmă, despre putere și renaștere, despre speranță și victorie.

Ar fi atât de necesar să avem și noi la București un astfel de muzeu (Sighetul este prea departe și atâta lume încă nu știe, nu înțelege sau a uitat ce a fost atunci și de ce nu trebuie să se mai repete).

Pe scurt – Riga este o bijuterie. Letonia toată este un exemplu de curaj și determinare – conceptul lor de libertate și demnitate trebuie luat ca model.

Și profit acum de încheiere ca să explic titlul eseului meu:

Pe 23 august 1989 – la fix 50 de ani de la semnarea infamului pact Ribbentrop-Molotov care a împărțit Europa înaintea războiului – aproape doua milioane de oameni din cele trei republici Baltice și-au dat mâna și s-au unit într-un lanț uman al libertății, unind cele trei capitale Tallin – Riga – Vilnius în Calea baltică (The Baltic Way). 600 km de oameni care au arătat pașnic, dar ferm, lumii întregi că sunt uniti și că își doresc eliberarea… pe care și-au obținut-o până la urmă în 1991, odată cu destrămarea oficială a URSS.

Fără cuvinte….

P.S. și ca o concluzie.. turistică (pentru că eseul meu se vrea a fi o pledoarie pentru a vizita acest oraș (de fapt Letonia toată), mai enumăr câteva tips-uri:

- există zbor direct București - Riga (operat de Baltic Air). Noi însă am ales o altă variantă, mai lungă, cu escală de câteva ore în Varșovia – pentru că am vrut să mai salutăm încă o dată Polonia și am avut timp să dăm o fugă la locul nașterii marelui Chopin, Zelazowa Wola, la 50 km de capitală;

- din Riga am avut timp de o evadare de câteva ore până la Rundale – un palat frumos, reședință de vară aristocratică din Imperiul Rus. Decoruri somptuoase, grădini idilice care îl înconjurau – arată minunat azi, după restaurările masive făcute în anii de după recâștigarea independenței (în timpul URSS fiind transformat în depozit și școală);

- nu am avut timp, dar ne-am fi dorit să ajungem în statiunea lor cea mai vestită de pe țărmul Marii Baltice, Jurmala și în orașul Sigulda, unde am fi avut de explorat o zonă spectaculoasă, cu trasee prin natură, peisaje și castele medievale. Le menționez aici pentru cei care vor avea mai mult timp (și pentru noi, la o dată viitoare, presimt că vom reveni aici);

- chihlimbar (ambra baltică este celebră și bijuterii de toate felurile și prețurile se găsesc aici pretutindeni – deci pare cel mai potrivit souvenir). Trebuie cumpărat!

- Riga Black Balsam (băutura lor tradițională și națională)  - un fel de lichior de plante, amărui și aromat (45% alcool), inventat acum câteva secole de un farmacist cu scop terapeutic - acum este consumat și la răceală, dar mai ales ca digestiv sau în coctailuri. Trebuie degustat!   

- Auksta (supa rece de sfeclă roșie cu iaurt/kefir) e tare bună și e un fel de trade mark în Țările Baltice. Noi am mâncat în fiecare zi la prânz, și aici o recomand “la pachet” cu restaurantele Lido – o rețea de localuri cu mâncare gătită, pe principiul “împinge tava” – delicios și rezonabil ca preț. Trebuie savurat!

Am plecat din Riga, dar îmi doresc să mă reîntorc!

sept. 2025