top of page
  • Anca Ditu

Prima amintire din Paris

Updated: Feb 23, 2021

Parisul il stiam demult, din copilarie.

Din imaginile de pe vederi, din cărțile lui Dumas și Hugo, din poveștile tatei. Îl aveam în minte destul de clar deși mi se părea inaccesibil. Îl reconstruisem la școală, în fața colegilor mei într-o oră de dirigenție, din diapozitive proiectate, însoțite de o compunere frumos scrisă acasă, ajutată de tata, despre obiectivele care apăreau pe rând pe peretele clasei. Și mi-l doream intens, să îl văd cu ochii mei, sa îl ascult, să îl redescopăr, să îl ating.

Știam că va veni și vremea lui. Și a venit. Într-o seară de mai, am ajuns, în sfârșit. Eram fericită și nerăbdătoare. Ne-am cazat într-un hotel strâmt, dar ce conta? Era în Montmartre, restul nu mai avea nicio importanță. Și chiar în seara aceea, deși era aproape întuneric și noi eram obosiți de pe drum, am ieșit să respirăm aerul atât de dorit al Parisului. Străduțe înguste, în pantă, turiști plimbându-se sau localnici grăbindu-se. Trotuare nu foarte curate, hârtii luate de vânt, o femeie strigându-și copilul, o alta vorbind tare la telefon… încă îmi părea un oraș oarecare.

Și deodată, după colțul unei străzi, fără să îmi dea de veste, a apărut dintr-odată în fața mea. Mare, imensă, albă, majestuoasă, copleșitoare. Mi s-au înmuiat picioarele și inima mi-a bătut mai tare. O știam din poze, înălțată pe colină, cu cupola rotundă strălucind imaculată în soare, greu accesibilă cu multele ei trepte la picioare – de aceea m-a surprins în acea seară. Pentru că era aproape și pentru că eu, fiind deja în Montmartre, eram deja la înalțime. Am intrat chiar atunci, seara. Pășeam peste pașii tatei, respiram același aer cu tata, m-am închinat înauntru așa cum făcuse, probabil, și tata. Am plâns, în gând să nu mă vadă nimeni, am mulțumit că am ajuns acolo și m-am rugat să fie bine.

Prima mea amintire din Paris s-a numit Sacre Coeur.

A fost tristă și fericită și minunată.


mai 2000

26 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page