Napoli, copilul indisciplinat al Italiei

Sunt multe cuvinte care pot caracteriza acest oraș controversat și aș putea enumera câteva chiar acum: străzi înguste și mizere dar și palate, clădiri cu fațade în ruină dar și biserici superbe, delicvență și promiscuitate dar și un centru vechi boem, trafic haotic și riscant dar și Circumvezuviana care dă ocol vulcanului și leagă orașul de vestitul Pompeii sau de cosmopolitul Sorento (și vestita coastă Amalfi), Elena Ferrante și Maradona, pizza Marguerita și Pulcinella.

Dar oricum ar fi, Napoli are farmecul lui și noi ne-am întors la el acum a treia oară. Italia e frumoasă și romantică, oriunde ar fi popasul călătorului.

Pentru noi, un rezumat al Neapolelui turistic (din oraș și din jurul lui) ar trebui să cuprindă cel puțin obiectivele următoare (sunt doar câteva dintr-o lungă listă):

Piazza del Plebiscito – un spațiu larg și circular, cu multe coloane, delimitat de Palatul Regal (al regilor Bourboni) și de impunătoarea biserică a Sfântului Francisc de Paola (cea care seamănă cu Panteonul din Roma).

Și-a luat numele după plebiscitul din 1863 în urma căruia Neapole a devenit parte din noul regat al Italiei unificate. În seara ploioasă în care am ajuns la ea era liberă și curată, iar câteva clădiri (găzduind probabil niste instituții) erau luminate în culorile drapelului italian.

De data aceasta nu am mai vizitat Palatul Regal (fusese bifat în călătoria noastră precedentă), dar am intrat în basilică și ne-am bucurat de câteva momente de tihnă.

Tot aici se găseste și celebra cafenea Gambrinus, pe care o voi asocia mereu cu ceșcuța, parcă doar “mânjită” cu nocciola pe care am savurat-o într-o zi…

Un alt palat regal, numit Capodimonte, aparținând la vremea lui tot regilor Bourboni, merită câteva ore de vizitare pentru că păstrează măreția Regatului celor două Sicilii.

Castelul dell’Ovo, care parcă răsare din mare, ca un simbol al rezistenței orașului. A fost înălțat în epoca romană și legenda spune că numele îi vine de la poetul Virgiliu care ar fi îngropat un ou în fundație, prezicând că atunci când oul se va sparge castelul se va prăbuși – dar castelul e înca aici, în golful Neapolelui.

Castelul Sant’ Elmo – o fortăreață la înalțime, cu ziduri groase și povești medievale. Nouă ne-a oferit acea plimbare care dezvăluie orașul văzut de sus, lăsându-ne să descoperim atât principalele repere, mici ca niste piese de lego, cât și panorama minunată a portului.

Am ajuns la el cu funicularul dar coborârea am făcut-o pe jos, găsind la fiecare cotitură noi peisaje. De neratat.

Napoli este totuși parte a Italiei catolice și oricât de ponosite ar arăta unele zone ale orașului sau oricat de cenușii și scorojite te-ar intâmpina unele fațade … intrând pe ușa unei biserici ajungi în altă lume. Am intrat în Catedrală, știam că e splendidă. Dar am intrat și în altele și sentimentul copleșitor in fața frumuseții lor a fost același. Nu are rost sa dau nume de biserici aici… toate cele în care am intrat mi s-au părut minunate.

Și totuși, dacă am pomenit de “lucruri sfinte”, aici se găsește o capelă în care am vazut cu ochii mei perfecțiunea: câteva sculpturi (pe care le știam din imagini de pe net) și care m-au lăsat fără grai, literalmente.

Este vorba despre Capela Sansevero. Construită în sec. 16 ca și capelă a nobilei familii, a fost refacută în timpul prințului Raimondo di Sangro Sansevero, în sec. 18. Personalitate erudită, inventator, alchimist, om de știință, protector al artelor, francmason de frunte în epocă, acesta a decorat capela cu splendide lucrări de artă. Deși ar merita mai mult spațiu, doar două sculpturi voi prezenta aici. M-au impresionat extrem de mult, le priveam de la câțiva cm și îmi păreau ireale.

Doar priviți plasa de marmură care cade de pe acest trup…

Ansamblul statuar, poartă semnătura lui Francesco Queirolo și se numește Il Disinganno (Eliberarea de înșelătorie) – o alegorie a omului care se leapădă de păcate.

Dar sculpura “imposibilă” ce tronează în centrul capelei este faimosul Cristo Velato (Iisus cu giulgiu), capodopera lui Giuseppe Sanmartino. Acuzat în epocă că a folosit un voal “contrafăcut” (realizat prin întarirea unei pânze adevărate), el a sculptat totuși marmura pură. Este desăvârșit, atât pot spune.

Plafonul este el însuși o operă de artă (deși pictat acum câteva sute de ani, nu a avut nevoie de restaurare), simboluri masonice sunt incluse cu discreție peste tot.

De asemenea, aici există două exponate anatomice, înfațișând cu o acuratețe perfectă corpul uman... te încearcă un sentiment ciudat privindu-le.

Ocultism, artă, vrajă … Capela Sansevero este o bijuterie. Cred că ea a fost cea mai surprinzătoare și frumoasă descoperire napolitană pe care eu am făcut-o în această excursie.

Notă: rezervați-vă (online) vizita dinainte, ca să aveți șansa de a intra!

Dar Napoli are comori și în afara zidurilor orașului. Circumvezuviana – linia feroviară care înconjoară vestitul vulcan ce străjuieste orașul, are opriri dese și multe.

Nu vreau să plictisesc, așa că voi descrie doar două popasuri necesare într-o explorare a Campaniei:

Pompeii – probabil cel mai cunoscut obiectiv din zonă. Alături de Herculane, este orașul înghițit de lavă în anul 79 e.n. Multe secole de uitare s-au așternut peste tragedia care a distrus două urbe înfloritoare ale Imperiului roman. Dar descoperirea lor sub mulți metri de cenușă vulcanică, a permis omenirii să reconstituie acea lume. Este un sentiment puțin ciudat să te plimbi prin acest muzeu în aer liber, pășind pe aleile înguste sau explorând ruinele care odată erau vile și grădini și temple sau lupanare; văzând arta cuprinsă în mozaicuri și picturi murale, descoperind semne ale vieții lor de zi cu zi (ca de exemplu vase cu resturi de alimente) etc.

Desigur, partea cea mai impresionantă sunt mulajele siluetelor umane surprinse în pozițiile în care i-a ajuns moartea. Tehnica de reconstituire este cunoscută – în stratul de cenușă pietrificată urmele corpurilor umane apăreau ca niste goluri care au fost umplute cu ipsos. Astfel că noi acum putem vedea și înțelege mai bine drama acelor oameni surprinși de eruptie.

Pompeii este o pagină de istorie care trebuie parcursă. Este o întoarcere în timp necesară care deschide o ușă spre trecut.. cu puțină imaginație poți ajunge imediat în Roma antică.

Palatul Caserta – sau Versailles-ul Italian. La nord de Napoli, aceiași regi Bourboni au construit în sec. 18 un palat care să rivalizeze cu cele din Paris și Madrid. Este uriaș (deși nu se vizitează decât o mică parte), somptuos elegant, înconjurat…se pare, de un prea frumos parc cu multe bazine, cascade și fântâni – noi nu le-am putut explora…în noiembrie la Napoli plouă mult, din păcate…

Este una din cele mai mari reședințe regale din lume. Oare de ce nu auzisem până acum de el? …

Ar mai fi multe de povestit despre punctele de interes din Napoli. Las pentru o altă vizită insula Capri și Coasta Amalfi (am trecut acum doar prin Sorento care își pregătea decorațiunile de Crăciun)… dar cred ca o povestire amalfitană ar trebui făcută vara pe soare, cu cer albastru și mare turcoaz…

Ne-am reîntors în oraș și ultimele mele gânduri aici sunt despre atmosferă. Am dat la o parte mizeria, haosul și zgomotul infernal al orașului, n-am vrut sa simțim teama că am putea fi bruscați, accidentați sau jefuiți (dovadă că nici nu am fost!) Și ne-am bucurat de străduțele pietruite înguste, cu rufe întinse la uscat între ziduri, de espresso perfect, de pizza autentică (am "verificat" o recomandare și am fost de acord că la pizzeria Sorbilio chiar a meritat sa stăm peste jumătate de oră la ușă ca să putem intra) și de paste delicioase, de gălăgia veselă a localnicilor - în care nu știi dacă recită, se ceartă sau conversează prietenește - de nenumăratele tarabe și vitrine, de aglomerația urbană înecată în claxoane și scutere turate la maxim, sau de port care de la înălțime arată ca un joc de cuburi.

Goethe spunea “vedi Napoli e poi muori” adică după ce ai văzut Napoli poți să mori liniștit (pentru că le-ai văzut pe toate de pe pământ ).

Nu știu dacă așa o fi. Dar dincolo de toate, Napoli face parte din bella Italia. Așa că ne-a plăcut. Mult.

noiembrie 2021

P.S. Imaginile din capela Sansevero sunt luate de pe site-ul muzeului (înăuntru fotografiatul este interzis).

Masca se purta cam peste tot. Certificatul verde ne-a fost verificat la orice intrare în spațiu inchis, fie el muzeu, funicular, restaurant... Și noi ca și toți italienii l-am arătat natural și nimeni acolo nu pare să aibă vreo problemă de îngrădire a libertății.

Cazarea, cochetă și intimă într-un studio pe o străduță tipică aproape de centrul vechi... iar numele firmei imobiliare spune tot și pune punct poveștii mele.