Londinium - partea a II-a

Cum bine se știe, Londra e inepuizabilă. Cu atracțiile ei vechi, dintotdeauna dar și cu cele noi sau temporare, care te cheamă să tot revii.

Ca și în eseul precedent, voi numi iar doar câteva mai ... discrete, sau mai rar anunțate  în clasicele ghiduri turistice.

Ceva cultural, ceva de plimbare, ceva de priveliște, ceva de degustare.

Și încep cu:

Teatrul Globe - are o poveste frumoasă.

Este numit teatrul lui Shakespeare pentru că aici și-a jucat piesele. Compania din care făcea parte (ca acționar, dramaturg și actor) a construit  în 1599 un teatru de lemn, pe malul sudic al fluviului. Veneau aici toate categoriile de spectatori - de la cei înstăriți, care aveau locuri în loje acoperite, până la oamenii simpli, care stăteau  în picioare, sub cerul liber - capacitatea totală fiind în jur de 3000 spectatori. Sigur, era mai elegant să stai jos și să nu te bată soarele sau ploaia, dar pentru cei umili, biletul de doar 1 penny (cam cât o pâine), compensa starea vremii, înghesuiala și hărmălaia, pentru că erau aproape de scenă și puteau interacționa foarte ușor cu actorii, în timp ce vocifereau, mâncau și beau.

Toți actorii erau bărbați, decorurile erau limitate, se juca doar  în timpul zilei (singura sursă de lumină fiind cea naturală), dar muzica live, costumele și, mai ales, interpretările creau o lume nouă, care umplea teatrul la fiecare reprezentație.

Nu a avut viață lungă, fiind distrus de foc 14 ani mai târziu (focul a izbucnit  în timpul unui spectacol de la un tun de scenă care a aprins din greșeală acoperișul de stuf de deasupra lojelor). Nu au fost victime atunci și în scurt timp a fost reconstruit ... doar pentru a fi închis definitiv în 1642 în timpul administrației Cromwell - perioada aceea non-regală (Războiul civil 1642-1651)  în care puritanismul și austeritatea duse la extrem au închis toata viața culturală a țării.

Dar "proiectul" nu a fost uitat și niște sute de ani mai târziu (între 1971 -  1997) el a fost reconstruit aproape de locul inițial, respectând fidel varianta originală.

Nu am văzut încă nicio piesă aici, dar l-am vizitat într-un tur ghidat perfect prezentat, care m-a purtat înapoi în timp, în epoca elisabetană.

Multe informații interesante am aflat, doar două le scriu aici, ca să trezesc interesul vreunui cititor (sper ):

- este realizat din lemn de stejar, cu acoperiș de stuf (precum originalul). Londra are restricții clare privind construcțiile făcute din astfel de materiale inflamabile - acest teatru este o excepție privind aprobările de funcționare. Are "linie scurtă" cu serviciul de pompieri, nu utilizează efecte pirotehnice și construcția lui a inclus multe detalii moderne (materiale ignifuge sub acoperișul de stuf, multe ieșiri de urgență, capacitate mai mică - doar 1400 spectatori etc).

- "box office" - înseamnă azi încasările unui film / spectacol. Dar denumirea se spune că vine din perioada teatrului de la anii 1600, când un angajat al companiei colecta într-o cutie banii de bilete și îi preda "la birou" înaintea începerii piesei.

Am plecat foarte impresionată după această vizită și de atunci o recomand tuturor celor ce vin să viziteze orașul. Ca o coincidență, câteva luni mai târziu am văzut filmul Hamnet și,  în impresionanta scenă de final, m-am reîntors acolo. Tulburător!    

• 

• 

Pe sub Tamisa si pe deasupra ei.

Greenwich (cartier in sud vestul Londrei) e un nume vestit. Pentru că pe aici trece meridianul zero al planetei și locul acesta este în lista cu obiectivele de top (Observatorul Regal, Muzeul Maritim, Colegiul Naval, nava de secol 19 Cutty Sark, Casa Reginei sau vastul parc). Le-am enumerat doar dar nu mă voi opri la ele (deși ar merita o zi întreagă de vizitare) pentru că am promis să trec pe sub Tamisa.

Deci, hai prin tunelul (Greenwich foot tunnel) construit la începutul secolului XX și străbătut de câteva mii de oameni în fiecare zi. Cobori 100 de trepte ca să ajungi la 15 m sub nivelul apei, traversezi cei 370 m și ieși pe partea cealaltă. Atât. Poate părea nespectaculos - sigur, nu e tunelul de sub Canalul Mânecii - dar e o bucățică din Londra despre care nu știu toți turiștii.    

Și, pentru că suntem în zonă, hai să trecem și pe deasupra apei. Vreau să vă invit în gondola care trece peste fluviu, legând peninsula Greenwivch de docurile Victoria, în apropierea marii arene O2. Este un traseu de 10 minute, cam de 1 km si orașul se vede tare frumos de la 90 m înălțime. Și, dacă ai norocul să prinzi ora apusului, e un mic moment magic.

• 

• 

Poate ca priveliștea nu e la fel de bogată în construcții faimoase, precum cea din binecunoscutul London Eye (marea roată), dar e o experiență care merită încercată.

A, și încă ceva: pronunția corectă a acestui nume este GREN-itch (/ˈɡrɛnɪtʃ). Degeaba are doi de e (despre care știam de la școală ca se pronunță i) și un w... ele nu se aud.  Am  aflat și eu asta foarte târziu, de la vocea care anunță numele stațiilor în metrou/autobuz.

În cea mai recentă vizită am descoperit un alt loc nou: Coal Drops Yard. Aproape de gara King's Cross, într-o fostă zonă industrială, pe locul unde pe vremuri se descărcau și depozitau vagoanele cu cărbune, acum e un spațiu modern, reconfigurat într-o zonă publică cu o arhitectură spectaculoasă (studiouri creative, shopping boutiques, restaurante, timp liber). Arată foarte tare!

• 

• 

• 

• 

• 

Să trecem mai departe și includ în această plimbare și două repere noi, apărute în 2026:

Bristol este orașul misteriosului Banski. Dar lucrările lui cu mesaje satirice, care critică problemele sociale sau politice continuă să apară și în alte locuri și toate devin manifeste urbane. Anul acesta, în mijlocul Londrei (Waterloo Place, aproape de Bulevardul The Mall) a răsărit într-o dimineață, ca din neant, această sculptură în mărime naturală în care un bărbat la costum merge înainte, cu un pas în afara soclului, cu fața complet acoperită de un steag ce flutură. Practic pășește în gol și nu vede spre ce se îndreaptă dar își duce mândru steagul. Iată un simbol al patriotismului orb, cum prea bine vedem atât de des în jurul nostru, din păcate. Ne dă de gândit oare?

Iar al doilea este... eternul Freddie. Pe trepte ce duc spre templul Wembley, celebrând 80 de ani de la naștere, chipul său s-a așezat unde trebuie...

Și închei episodul de azi cu recomandarea gastronomică, adică un pic de răsfăț tradițional:

5'o clock tea

Este ritualul "atât de englezesc" al fiecărei după amieze. Vine de demult, din epoca altei regine vestite și povestea, pe scurt, sună cam asa: ideea i-a venit pe la 1840 uneia dintre doamnele de companie ale reginei Victoria. Aceasta se plictisea între mesele principale ale zilei (dejunul luat la prânz și cina care începea seara după ora 8) și... ca să-și umple timpul (și stomacul) își comanda prăjituri și sandwich-uri, bine înțeles alături de nelipsitul ceainic pentru a degusta "a proper cup of tea". Și, nu era mai bine să îți inviti prietene și să "ciuguliți" împreună? E clar, conversația mergea mult mai bine! Așa a început moda.  În câțiva zeci de ani, toata lumea bună britanică se aduna după amiaza la ceai, prăjituri și bârfe, purtând mănuși și pălării, trimițând servitorii la bucătărie și, cu ușile închise comentau și puneau țara la cale. Apăruse chiar o vorbă: "dragostea și scandalul sunt cei mai buni îndulcitori pentru ceai".

Anii au trecut, ritualul se păstrează, Londra are nenumărate hot spots unde se servesc aperitive de după amiază cu ceai și gustări. Ne-a prins și pe noi ora 5 la o astfel de tratație, dar... nu am ales o locație britanică pentru asta, ci ... franceză. Cu ceaiuri la fel de exotice și atmosferă la fel de exclusivistă.

Mariage Frères ceainărie și magazin în inima Londrei, în Covent Garden.

Familia Mariage are o poveste începută pe la 1650, cu voiaje comerciale  în Persia și Indii, Madagascar și Ceylon, și o afacere întinsă pe mai multe generații de frați aducând de acolo ceai și mirodenii pe care le comercializau către restaurante și hoteluri.  În 1854 au înființat propria lor "Maison de Thé" și... povestea lor continuă cu succes și azi,  în Franta și nu numai.

La Londra și-au deschis locația în 2018 și se mândresc (anunță site-ul lor) cu cel mai mare Tea Wall  (întins pe 4 etaje) și peste 1000 de sortimente de ceai.

De mers și savurat!

Aș mai avea tare mult de scris dar mă opresc deocamdată. Și mă gândesc dacă să mai încerc un Londinium III sau să încep să povestesc despre excursiile de o zi din jurul Londrei, spre alte orășele sau peisaje "must see".

Vom vedea, deocamdată let's enjoy London!

octombrie 2026