top of page
  • Anca Ditu

Două întâmplări valenciene

Updated: Feb 23, 2021



Prima întâmplare are o dată fixă; era în seara în care fiul meu cel mare împlinea 10 ani. O seară de vacanță, cu plimbare lejeră prin oraș la capătul unei zile lungi și pline de vizite. După mai multe zile lungi și pline în care văzusem multe. Eram obosiți dar continuam să mergem pe străduțe și să savurăm timpul liber petrecut împreună de ziua copilului nostru.

Și el era obosit, dar mergea în același ritm cu adulții și era mândru că e ziua lui, deși nu avusese nici petrecere, nici copii în jur, nici măcar tort. Dar avusese parte de cadouri și știu că servise cu bomboane tot grupul de excursioniști cu care plecasem din țară. Dar, cumva, seara era incompletă, fără să știm de ce.

Ne îndreptam spre hotel și la un moment dat a început să se audă muzică. Un muzicant întârziat, care cânta pentru turiști întârziați, pentru câteva monede aruncate într-o cutie de conserve așezată în fața lui. La chitară, sau poate la vioară cânta… nu îmi mai amintesc dar are prea puțină importanță….Strada era aproape pustie, poate ca la ora aia cânta doar pentru el sau pentru nimeni.

Și pe când ne apropiam, copilul meu m-a întrebat senin: “De ce cantă la ora asta, mami, și nu se duce acasă la el?” Și eu i-am răspuns, aproape fără să mă gândesc, dar așa răspund mamele copiilor: “Pentru tine cântă, puiule, că doar e ziua ta”


Și, jur, în momentul acela, de parcă m-ar fi auzit, sau m-ar fi înțeles sau doar ar fi simțit, muzicantul spaniol a început să cânte “Happy Birthday to You”…


Nu voi uita niciodată momentul acela. Când băiatul nostru și-a ridicat ochii spre noi, fericit că mama și tatăl lui au facut o mică minune și în seara zilei în care a împlinit 10 ani, pe o stradă pustie din Valencia au vrăjit un muzicant necunoscut și i-au comandat să îi cânte La mulți ani



Cea de-a doua întâmplare, din aceeași călătorie, a fost cerul. Cerul de seară, de după apusul soarelui dar înainte ca negrul nopții să acopere tot. Un cer de un albastru închis neverosimil. Un albastru greu, dens, ca un turcoaz amestecat cu negru, ca nuanța aceea divină din penele de păun. Un albastru absolut pur, ca o catifea pentru rochia de bal a unei regine. Înspre apus albastrul bătea în violet și mai primea mici dâre de portocaliu închis sau grena dar fix deasupra capului era doar albastru regal. Am mers minute bune privind in sus, hipnotizată parcă. Și am pândit să apară stelele. Și când au început să se ivească, cerul valencian devenise bleumarin și apoi negru ca smoala. Am citit apoi că aerul din Valencia era extrem de curat și de aceea culoarea cerului era atât de intensă. Poate așa era. Dar de atunci, pe unde mă duc, privesc cerul seara și caut acea culoare. Am mai gasit-o și în alte locuri, dar, ciudat e că nu mi le amintesc exact, nu aș putea numi un alt oraș. Pentru că cerul perfect a fost găsit deja într-o seară de iulie, în Valencia.


întâmplări din seara zilei de 18 iulie 2007

20 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page