Cel mai adesea orașul în care trăim nu este asociat cu o țintă turistică. Este locul unde locuim, muncim, pierdem ore în trafic și facem cumpărături în week end. Sigur, în ritmul citadin sunt și ruperi iar pentru asta există un parc sau un teatru sau o cafenea.
Și totuși, Bucureștiul poate fi o destinație turistică chiar și pentru bucureșteni. Are neașteptat de multe oaze în care poți evada, măcar câte un pic, într-o duminică.
Hai să-mi imaginez azi că am furat, cumva o zi de vacanță… sau mai bine două zile libere, ca să le pot savura în tihnă. Fie ele și din haoticul an 2020 în care nimic nu mai e cum știam, în care nu mai ești liber să mergi oriunde ai vrea tu și în care atâtea uși s-au închis până la o dată viitoare incertă.
Așa că hai să petrecem puțin timp liber prin Bucureștiul cultural, în care să mergem cumva spre trecut și să învațăm ceva și pentru viitor… fie măcar pentru vreo oră de română făcută în clasă sau online…
Eu am ales de data asta “case memoriale”. Primul gând cand auzi de subiectul acesta este să cauți vreo bojdeucă sau casă de țară pierdută printr-un sat transilvan sau moldovenesc, pentru că scriitorii noștri nu prea au fost bucureșteni. Și totuși – ei au venit la București și câțiva chiar au locuit aici. Am mers să le descopăr căminele și am descoperit colțuri de București vechi, cu atmosferă interbelică și boemă, un timp tihnit și melancolic din care a rămas prea puțin acum.
Casa memorială George Bacovia
Cautați o casă modestă, cu un singur nivel și o grădină mică, plină de flori. Pe o străduță liniștită, în apropiere de Șoseaua Olteniței, la numărul 63… acum strada se numește, evident, George Bacovia. Și aici, incremenit parca in timp (și înconjurat de clădiri mai noi), este căminul în care a locuit poetul în ultimii 22 de ani ai vieții și pe care apoi, soția sa Agatha l-a donat statului, devenind casă memorială.
Nu voi face o descriere a muzeului acum, el ar trebui văzut de fiecare cu ochii săi pentru că atmosfera aproape patriarhală trebuie respirată. Pentru că acolo vei vedea vioara la care poetul cânta (da, avea talent muzical, a pus pe note poezii proprii dar și ale lui Eminescu),
vei vedea desenele lui (da, era un desenator foarte talentat, chiar a obținut premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură"). Sau vei putea asculta vocea lui recitând, pășind în cămăruța modestă în care a scris și s-a stins.
Și mai sunt destule lucruri de aflat… uite unul de exemplu: poetul se numea, de fapt, George Vasiliu, a publicat sub mai multe pseudonime până a ramas la Bacovia (preluat, se pare, de la numele orașului natal, Bacău).
Și încă un amănunt: casa a fost ridicată în 1933, în doar o lună, cu ajutorul unui împrumut obținut de soția sa, care a și supervizat șantierul (deși era profesoară de română). Ea rezistă și azi (!) și are destule povești de spus.
Și ca să închei, plecând de la muzeu am căutat acasă o carte de versuri și l-am citit pe Bacovia într-o zi ploioasă de octombrie (ce coincidență…). Și printre tonurile triste și cenușii sau violete am regăsit și o imagine luminoasă:
Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Vis de-albastru și de-azur, Te mai văd, te mai aud! (Note de primăvară)
În cartierul Cotroceni, pe străzile cu nume de doctori, sunt case frumoase, vile cochete, grădini pline de flori… chiar și câteva blocuri. Pe strada prof. Ghe. Marinescu, la nr.19 se găsește un bloc cu alură clasică (dar cred că a fost tare modernist la vremea lui), cu ferestre ce dau în gradina palatului Cotroceni. La intrare flutură tricolorul și așa bănuiești că în bloc… este un muzeu. De fapt sunt chiar două!.
Un bloc obișnuit, cu panou de întreținere și cutii de scrisori, cu un lift vechi… urc la etajul doi și acolo, două uși vecine deschid două povești. Am sunat întâi la ap.11 …
Casa memorială Liviu Rebreanu
Da, acesta a fost apartamentul familiei Liviu și Fanny Rebreanu. Scriitorul l-a cumpărat în 1934 pentru fiica sa adoptată (Puia), el practic nu a locuit niciodată aici. Dar așa cum este acum, adună o veritabilă colecție de artă ce a aparținut familiei – cu pictură, ceramică, sculptură, fotografii, manuscrise. Gasim aici mobilierul scump Biedermeyer dăruit de
Rebreanu fiicei sale la nuntă dar tot aici au fost aduse obiecte din casa sa din Argeș (unde a murit în 1944), inclusiv somptuosul birou plin cu fotografii, obiecte de scris și nelipsitele-i pipe. Doar câteva camere dar sunt dense și, pășind pe parchetul scârțâitor te simți întors în timp, într-o vreme în care se purta pălărie și costum și în care se mai scriau scrisori cu penița înmuiata în călimara cu cerneală.
Una dintre camere a fost “închiriată” lui Ion Pillat–adăpostind aici obiecte ce i-au aparținut acestuia – pretext pentru mine de a face cunoștință abia acum, chiar și superficial, cu poetul tradiționalist.
Ce straniu lucru: vremea! Deodată, pe perete Te vezi aievea numai în ștersele portrete. Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta, Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita... (Aci sosi pe vremuri)
Casa memorială Ion Minulescu
Vecinii de la ap.12 au fost soții Ion Minulescu și Claudia Millian. Apartamentul l-au cumpărat în același an și el a fost locuit de atunci permanent, fiica celor doi , Mioara Minulescu (artistă, la rândul ei) donându-l statului român în 1997 cu condiția de a fi păstrat ca și cum parinții săi ar sta încă acolo. Și așa este și acum, un spațiu desprins din vremuri interbelice, cu multe picturi, multe cărți, mobilă clasică, grea, cu o cameră în plus față de vecinii de palier.
Ca fapt divers – deși nu au fost efectiv vecini, cei doi scriitori au fost prieteni; erau de vârste apropiate și, ca o coincidență, au murit în același an (1944). Soțiile lor, Fanny Rebreanu (o cunoscută actriță antebelică) și Claudia Millian (poetă simbolistă) au rîmas vecine înca mulți ani și… nu prea s-au înțeles. Dar, alături de fiicele lor, au conservat memoria celor doi scriitori.
Am plecat din blocul scriitorilor cu gândul de a le reciti biografia și a relua din literatura lor. Pentru că Rebreanu e mult mai mult decat părintele lui Ion care se învață la școala. Iar Minulescu e mult mai mult decat autorul Romantelor…
Cât despre Pillat – am avut o revelație și am redescoperit cu el acum, lectura poeziei… poezii Ion Pillat
Casa memorială Tudor Arghezi
Este, poate cel mai cunoscut cămin din București al unui scriitor. Pentru că toți îl știm pe Zdreanță cel cu ochii de faianță..
“Mărțișor e patria literaturii mele” spunea autorul.
E o casă frumoasă, luminoasă, plină de carți și de păpuși, în care parcă aștepți să îți deschidă ușa un bunic în baston, cu ochelari și bască. O gazdă amabilă care să îți povestească despre Mitzura și Baruțu, copiii săi pe care i-a crescut aici, unde a locuit și a scris din 1930 și până la sfârșit (el fiind și înmormântat în livada casei).
Fă-te, suflete, copil Și strecoară-te tiptil Prin porumb cu moț și ciucuri, Ca să poți să te mai bucuri. (Creion 1)
În curtea din spate se află și mica tipografie unde și-a editat Biletele de papagal; și sigur, aici au ramas și cușca și mormântul vestitului Zdreanță, cățelul ciufulit și pungaș pe care toți copiii îl cunosc.
E un sentiment de pace, de bucurie copilărească pe care le găsești la Mărțisor, locul acesta merită vizitat nu doar o dată. Și apoi, când ajungi acasă, parcă îți vine să deschizi o carte, ca să rămâna bucuria cu tine… eu am reluat poeziile copilăriei…arghezi/versuri-copii
Doamne, fă-i bordei în soare, Într-un colț de țară veche,
Nu mai nalt decât o floare Și îngust cât o ureche.
…
Și când totul va fi gata S-o muta la ea și tata. (Cântec de adormit Mitzura)
Octombrie 2020
Imaginile sunt preluate din pliantele informative oferite de fiecare casă memorială - muzeu + foto personale.
Comments