Sună romantic, sună pitoresc, sună boem…. Și chiar așa este.
Are aromă de levănțică și rozmarin, miroase a săpun și a mare.
E colorat în turcoaz de Mediterană, albastru de cer senin și, uneori… mov de lavandă.
E ca o poezie, de citit într-o zi de vară… sau mai bine în câteva zile, să fie respirat pe îndelete.
O vacanță scurtă în Provence începe și se termină, de ce nu în Marsilia?
Scriam eu la un moment dat că Napoli este copilul indisciplinat al Italiei – cred că Marsilia e fratele lui francez… copil rebel și puțin sălbatic, dezordonat și agitat, un melanj de culori, de limbi, de rase…. cu oameni adunați din toată lumea, amintind de timpurile când toate coloniile Franței se întâlneau în acest mare port. Cu o istorie agitată, cu un spirit nesupus, acum ei par să conviețuiască în liniște (atât cât ne-am aventurat noi prin oraș), deși știam că trebuie să evităm anumite zone - de altfel în unele cartiere nici nu ajung metroul sau autobuzele. Așa că Marsilia turistică pe care am văzut-o ne-a primit pașnică dar zgomotoasă, veselă și colorată.
Este un oraș mare și foarte aglomerat (al doilea după Paris, se pare). Oriunde ai fi, pe colina cea mai înaltă vezi Notre Dame de la Garde – biserica ce poartă în vârful clopotniței statuia gigantică a Madonei (are peste 11 m), învelită în foiță de aur. La Bonne Mère strălucește deasupra orașului, îl veghează și… atrage turiștii. E cel dintâi obiectiv turistic al metropolei, și așa l-am bifat și noi în prima vizită pe care am făcut-o orașului, cu ani în urmă. O vedeți? E acolo, sus, în vârful pozei, cel mai aproape de cer.
Acum însă, am luat-o la pas, plimbându-ne prin Le Panier – cel mai vechi cartier, cu străzi înguste, ziduri pline de graffiti, dar și cafenele, magazine de suvenire, mici galerii de artă expusă înăuntru sau pe trotuare, animație și gălăgie.
Dar cum s-ar putea expora un oraș fără să îi cunoști și muzeele? Voi mentiona doar trei acum:
MUCEM (Musée des Civilisations de l'Europe et de la Méditerranée) – construit din piatră, apă și vânt – cum spun localnicii, chiar în vechiul port și legat de Fortul Saint Jean printr-o pasarelă chiar deasupra mării, pe care am traversat-o, privind în larg, spre far și vapoare.
Palatul Longchamp – sau monumentul ridicat în jurul rezervorului de apă al orașului (construit în sec.19 în urma epidemiei de holeră).
Am vizitat aripa din stânga, unde este Muzeul de Arte Frumoase. Mic dar încântator… și iar m-am gândit ce mulți artiști extrem de talentați a dat lumea asta și cat de puține nume cunoaștem.
Sigur, se vede că sunt valoroși dacă și-au găsit locul într-un muzeu respectabil, dar pentru un om de rând, așa ca mine, rămân doar niște pânze frumoase ai căror autori nu-mi vor rămâne în memorie; dar îmi vor rămâne în minte detalii excepționale ale talentului lor – un fald al unei rochii de catifea, luciul unui vas de metal, stropii de pe boabele unui ciorchine de struguri, spuma unui val în furtună – redate cu atât realism încât dacă aș fi putut atinge pânza m-aș fi așteptat să le simt textura.
Muzeul Săpunului din vechiul port – practic o încăpere în care afli în câteva minute tehnica de producție și în care ai ocazia să intri în ultima etapă din “procesul de fabricație” și să îți personalizezi propriul săpun. Un workshop copilăresc în care “bați” ștampile într-un baton moale de săpun – dar în care am fost doar oameni mari foarte încântați de joaca lor.
Și pentru că am ajuns aici cu povestea, celebrul Savon de Marseille este peste tot în oraș și în toată regiunea. Sunt nenumărate magazine în care îți tot vine să intri și să cumperi cuburi parfumate, în nenumărate culori și arome. Așa am făcut și noi… am tot intrat, nu ne puteam hotărî ce să alegem, așa că am tot cumpărat săpunuri, pentru acasă și pentru prieteni.
Gata, hai acum să explorăm și împrejurimile. Am ales această perioadă a anului pentru că ar fi fost “zodia lavandei” - tot Provence-ul ar fi trebuit să fie mov … dar nu a fost chiar așa. Celebrele câmpuri de levănțică își încheiaseră momentul de glorie mai repede, căldura excesivă și seceta de anul acesta le-a uscat înainte de vreme și a obligat fermierii să le recolteze pentru a salva producția de uleiuri esențiale.
Am luat chiar si un tur privat cu un localnic, care ne-a dus sa vedem ultimele grădini ramase neculese … și nu, lavanda de Provence nu a fost așa frumoasă precum cea din Prahova sau Călărași (care la noi era în floare acum o lună).
Dar plimbarea rurală ne-a descoperit alte hidden gems: am mers pe o porțiune de drum din Turul Franței (un microbuz și nenumărati cicliști amatori care vin în vacanță și parcurg același traseu),
...și câteva sate turistice mici și frumoase, ca niște cărți poștale sau scene din filme romantice.
Sault, Roussilon, Gordes, cu străzi pietruite, case vechi, terase și magazinașe, mici ateliere de pictură în care artistul însuși stă la taifas cu vizitatorii, săpunuri muticolore și suvenire … mov (tema lavandei e inepuizabilă aici), nuga și acadele sau mezeluri uscate și aromate, limonadă rece și clătite calde.
Dar fiecare sat are și ceva numai al lui.
Tot Rousillon-ul e galben - roșu - cărămiziu … și asta pentru că aici este un mare zăcământ de ocru, argila din care se extrage cunoscutul pigment. Adaugați puțin verde clorofilic și puțin albastru de cer senin și va ieși un peisaj ca o operă de artă.
Gordes – este doar lemn și rocă - garduri și case construite pe o spirală de străduțe care urcă spre vârful unei coline, spre castel și biserică.… Pe vremuri un sat de oameni sărmani care creșteau capre și își construiau colibe punând piatră peste piatră fără liant, trecând prin vremuri grele (în timpul ultimului război a fost un cuib al Rezistenței, fiind parțial distrus de naziști), a ajuns azi o bijuterie turistică (și … exclusivistă, în care un loc de cazare costă multe sute de euro).
Sault – una din opririle obligatorii în orice tur turistic provençal, pentru că stă la marginea unor mari lanuri de levănțică.
Ne documentasem… pe 15 august aici se ține cel mai mare festival al lavandei… anul acesta deja pe 28 iulie culoarea aceea minunată devenise palidă (într-unul din puținele locuri în care nu fusese încă tăiată) .
Nu am mai prins emoția unor poze violete spectaculoase, dar ne-a prins farmecul orășelului și a fost suficient.
Les Baux de Provence, și el, la rândul lui, etichetat ca unul dintre cele mai frumoase sate din Franța, stă semeț între Avignon și Arles, și se oferă cu generozitate turiștilor (are 400 locuitori permanenți și peste 1,5 milioane vizitatori anual)…. Hmm, îmi sună oare ca Hallstatt-ul austriac?
Un orășel feerie, cu de toate pentru turiștii romantici. Nu îl mai descriu în cuvinte, pozele cred ca sunt de ajuns.
Și încă ceva: în apropiere, într-o fostă carieră de piatră se țin acum spectacole de sunet și lumină, cu proiecții spectaculoase pe ziduri.
Am fost și noi și tare ne-a mai plăcut.
Îmi închei plimbarea cu plimbarea de ultima zi, pe apă.
Cand vii la Marsilia, trebuie să vezi Les Calanques – un parc național spectaculos, de mici fiorduri săpate în pereți înalți de stâncă, întinzându-se pe aprox. 20 km kilometri de coastă între Marsilia și Cassis. Se pot explora și pe uscat, mergînd pe anumite poteci la marginea stâncilor dar și de pe mare, oferind un peisaj care te amuțește.
Ne pregătisem pentru drumeție dar zona era închisă (din cauza secetei exista riscul incendiilor de vegetație), astfel ca soluția a fost vaporașul care ne-a dus într-un circuit de câteva ore prin cele mai adânci fiorduri. Nenumărate poze și bucuria descoperirii unui loc splendid:
Ultima vizită… tot un drum pe apă până la celebrul Chateau d’If (pe insula aflată la nici 2 km de țărmul orașului) - o fortăreață veche de peste 500 de ani care a servit și ca închisoare, până după al doilea Război Mondial – o închisoare din care era imposibil să evadezi…și totuși…
Celebritatea i-a adus-o Alexandre Dumas care l-a întemnițat aici pe al său Edmond Dantes și l-a făcut să evadeze pe Contele de Monte Cristo. Personaj fictiv, dar… are celula sa în muzeul zilelor noastre.
De altfel, datorită notorietății aduse de roman, încă de la sfârșitul sec. 19 castelul a fost deschis pentru vizitatori. Pentru a spori atractia, au mai aparut celule celebre (precum cea a “Omului cu Masca de Fier” – o altă legendă a unui presupus frate al lui Ludovic al XIV-lea… povestită tot de Dumas într-un alt roman al său – personaj real dar necunoscut, care însă nu a ‘locuit’ niciodată aici).
Poveștile senzaționale, reale sau nu, vând!
Dincolo de povești, castelul din mijlocul apelor e frumos și merită vazut.
Bonus: drumul de intoarcere cu vaporașul l-am deviat puțin, spre insula următoare (a micului arhipelag Frioul)… și acolo am reușit sa vedem Calanques… de sus, străbătând la pas o bucățică de țărm stâncos. Se vedea minunat pentru că nuanța limpede turcoaz de Mediterana este incredibilă.
Ne-ar mai fi trebuit măcar o zi în plus în excursia noastră – aș fi vrut să ajung în Avignon și în Aix en Provence.
Am trecut doar un pic prin Arles – cât să văd Rhon-ul așa cum l-a văzut van Gogh când a pictat La Nuit étoilée – și am văzut din mers peisaje care păstrau aerul din pânzele pe care le-a pictat în ultima parte a vieții, cât a stat pe aici. Știu însă că voi reveni și îl voi căuta pe Vincent data viitoare.
Am plecat prea repede dar aerul de Provence a rămas cu mine, parfumat, solar, colorat, intrigant, seducător…
august 2022
Comments