top of page
  • Anca Ditu

2020. Punct și de la capăt.

Updated: Feb 22, 2021

Mă alătur mulțimii de oameni care au scris despre 2020, cu bune și mai ales cu rele și care fac acum rezumatul acestui an.

Am văzut colaje de imagini sau de filme, multe din ele impresionante, care arată grozăvia acestui an ca niciun altul.

Așa că, m-am gândit să-i fac și recenzia mea, nemediatic și fără să impresionez pe nimeni, doar un punct de vedere al unui om oarecare.

Deși a început ca oricare alt an, brusc, la jumătatea lui martie s-a dat totul peste cap. Azi eram la birou, alături de colegi și a doua zi deja eram toți la casele noastre, încercând să găsim loc calculatorului și să încropim un birou at home. Am crezut că în câteva săptămâni ne revenim la normal dar s-a dovedit că nu e așa. Când am auzit că se vor închide granițele am reușit, in extremis, să aducem acasă studentul britanic, cu unul din ultimele avioane (la un preț uriaș față de zborurile obișnuite), așteptând parcă sfârșitul lumii…

Nu a fost asa. Cazurile raportate erau încă puține (față de avalanșa care urma să vină în toamnă), dar panica întreținută și de mass media ni s-a inoculat în minte.

A urmat izolarea de două săptămâni, dat fiind că venise copilul dintr-o țară aflată pe lista roșie. Da, nu a fost foarte ușor, o familie închisă într-un apartament de bloc, forțată să primească provizii lăsate la ușă, să facă prezența la geam de două ori pe zi polițistului, să facă mișcare pe câțiva metri pătrati. Dar, dincolo de angoase și de sentimentul de mamă-cloșcă pe alocuri cicălitoare, pe alocuri agasantă – pe care l-au resimțit fiii mei și pe care îl recunosc – mie mi-a fost bine. Pentru că mi-am avut non-stop baieții aproape… ca în prima lor copilărie.

Și nu doar în acele prime două săptămâni de izolare, ci încă multe luni dupa aceea.

Tare bine a fost! Mult mai multe activități comune: mese împreună, conversații, filme, prezentări (da, am dat o nouă șansă powerpoint-ului și i-am mobilizat pe toți să prezinte aproape zilnic diverse teme, timp de mai mult de o lună). Timp frumos, nesperat, pentru familia noastră.


Am lucrat de acasă. Ciudat la început, dar apoi a devenit natural, și după atâtea luni noțiunea de home office a devenit a doua natură. Poate ne vom reveni anul viitor la normalul dinainte, deși s-a dovedit că se poate funcționa și în anormalul pandemic. Și, chiar dacă în primele luni cele 8-10 ore de job se reduseseră la 1-2, încet-încet am reînceput să lucrez. Și am reușit să fac lucruri noi. Doar unul din ele menționez aici – am învățat să înțeleg tabloul de bord al unui website, am scris și corectat texte pentru un site frumos (nu îi fac reclamă dar e despre parfumuri și mi-a fost tare drag să lucrez pentru el) și… mi-am făcut propriul blog în care scriu despre mine și lucrurile dragi mie. Am evoluat, simt asta.

Am devenit mai gospodină pentru că acasa a devenit spațiul permanent “de lucru”. Am devenit mult mai puțin mondenă și asta a însemnat un an fără pantofi cu toc, fără ruj și ojă, fără coafor; zile de naștere fără musafiri; nenumărate haine nepurtate, care își așteaptă o nouă șansă anul viitor; fără concerte și spectacole, fără întâlniri cu prietenii …


Și cu planuri de vacanță schimbate radical. Aici da, anul ăsta primește încă o mare bilă neagră pentru că luna iulie ar fi trebuit să bifeze o mare sărbătoare în UK, în care am fi asistat la ceremonia de absolvire a studentului nostru chiar în catedrala din Canterbury. N-a fost să fie, diploma pentru care a muncit patru ani a fost trimisă prin poștă; dar am reușit totuși să ne bucurăm acasă și încă sperăm că pozele festive le vom face cândva exact în fața catedralei; biletele de avion sunt încă “la sertar”.

Și totuși, vacanță am avut, am călătorit și ne-am cules amintiri frumoase și vara aceasta. Au fost câteva zile perfecte de vacanță românească, cu mare și cu deltă.

Și au fost câteva zile nesperate dar minunate de Praga (când încă Cehia era departe de valul doi și lumea acolo părea liberă). Un oraș nefiresc de neaglomerat (dar ce bine ne-a prins!) dar splendid, și pentru noi patru un city break exact așa cum trebuia sa fie.


Apoi, în toamna valulului doi, împărțiți în București și Londra, printre cifrele și știrile alarmante ale acestui an altfel, noi am rămas … la fel. Sunt recunoscatoare pentru asta.


Ce mi-a luat anul ăsta? Normalitatea pe care o știam, îmbrățișările prietenilor, o ceremonie de absolvire, un mare chef de 50 de ani (nu, nu al meu..încă), speranța unei petreceri de majorat ce sta să vină peste câteva zile. Dar …nimic ireversibil…

Ce mi-a dat? Mult mai mult timp cu familia mea – și ăsta a fost marele meu câștig! Mai mult timp pentru mine, câteva lecții de viață, ceva mai multă înțelepciune și răbdare.

Ce mi-a lăsat? Mi i-a lăsat pe toți ai mei, ne-a lăsat sănătoși, ne-a lăsat optimismul și speranța.


Nu pot fi ipocrită, pentru mine 2020 nu a fost rău. Nu îl regret totuși, pentru că a fost rău pentru foarte multă lume…

Așa că îmi doresc un 2021 mai bun pentru toți ai mei și pentru toți ceilalți, îmi doresc de fapt un 2021 normal.


31 decembrie 2020

88 views0 comments

Recent Posts

See All

Comentários


bottom of page