Copiii mici nu te lasa sa dormi. Dar nici cand cresc nu scapi...
Gandurile i se aduna in minte in special seara, noaptea, cand totul se linisteste in casa, e intuneric si ar trebui sa vina somnul.
Dar somnul nu vine imediat si lasa gandurile sa vina, in valuri dezordonate, trecand unele peste altele, unele mai agitate si unele mai calme unele mai conturate si altele mai vagi, unele mai lungi si altele mai scurte, crampeie neterminate.
Are doi copii, unul mai mic, unul mai mare. Sunt reusiti, au o viata frumoasa, le-a facut o viata frumoasa pana acum. Oare va reusi sa fie la fel si in viitor? Va putea pastra echilibrul de pana acum? Ei vor reusi sa se descurce bine in momentul in care isi vor lua zborul?
Uff… momentul asta cand isi vor lua zborul…. Stie ca va veni dar nu vrea sa se gandeasca la el, ii e teama, ii e groaza, ii vin lacrimi in ochi cand ii apare gandul acesta.
E vorba despre copilul cel mare. Oare cand a crescut? Se uita cateodata la el si parca nu ar fi al ei. E prea mare, e inalt, are barba, are vocea ferma, de barbat. Va pleca in curand de acasa. Stie ca se va descurca, l-a urmarit crescand si stie ca va putea. Dar nu va mai avea nevoie de ea sa-l apere, nu va mai sta cu ea de vorba in fiecare zi sa ii povesteasca fleacurile de la scoala sau sa se sfatuiasca. Nu va mai fi nevoit sa o contrazica cand i-ar spune ca nu-i vine bine o anumita camasa.
Nu va mai sti noaptea cand ajunge acasa si va putea in sfarsit sa doarma linistita.
Cum va putea sa il ajute sau sa il asculte macar cand va fi plecat, aiurea prin lume?
Daca se va indragosti de cine nu trebuie? Daca va trece pe langa marea dragoste si nu o va observa? Cum se va descurca de fapt fara mama?
Ce ganduri stupide… ce cautati in capul ei, de ce nu o lasati sa doarma?
Peste gandul asta apare brusc altul… da, copilul cel mic. Ce se va face ea fara copilul cel mare? Ei sunt nedespartiti doar. Aici gandul se impotmoleste si nu vrea sa mearga mai departe, cel putin nu in noaptea asta.
Dar copilul cel mic aduce si alte ganduri in mintea mamei. El e un altfel de copil, e mai sensibil, mai fragil, mai nesigur. Poate nu e asa, dar asa il vede mama. Nu, nu are voie sa il compare cu niciun alt copil, nici macar cu fratele cel mare. Dar gandurile sunt neascultatoare, nu au habar de reguli. Ele vin pe furis si raman in minte, amestecate cu celelalte. Si scot capul la lumina exact cand ai uitat de ele.
Copilul cel mic e foarte destept… dar de ce nu stie toata lumea asta? E un fel de axioma, nu mai trebuie demonstrata si totusi unii nu stiu, sau nu recunosc. E mama de vina? E copilul? Sau lumea e nedreapta? S-ar lupta ea cu toata lumea, in locul lui. Dar ar reusi? Sau ar fi bine sa faca asta?
Iunie 2016
Comments