
S-a scris foarte mult despre Al Doilea Razboi Mondial. Despre evenimentele istorice ale acelor ani, despre batalii celebre, despre eroi sau calai dar si despre oamenii de rand prinsi intr-un tavalug fara speranta. Razboiul a fost tratat din nenumarate unghiuri, atat ale invingatorilor cat si ale invinsilor, culegand impresii din lagarele naziste sau japoneze, din transee sau de pe strazile oraselor bombardate, din satele pustiite sau din peregrinarile refugiatilor. Dar subiectul pare a nu se putea epuiza pentru ca mereu apare cate o carte noua, devoaland marturii necunoscute dar la fel de dramatice ale acelor vremuri chinuite.
Si fiecare carte care imi ajunge in fata ochilor imi deschide o alta fasie de orizont si continui sa descopar alte si alte perspective dureroase ale razboiului.
Asa mi s-a intamplat si cu cea mai recenta carte citita: “Ce are asta de-a face cu mine? - o poveste autobiografica scrisa de jurnalistul elvetian Sacha Batthyany, prezentand o incursiune in trecut, in istoria familiei lui, in Ungaria. O familie catolica, cu un titlu nobiliar si mosii intinse, locuind intr-un castel. O familie care traise sub gloria Imperiului Austro-Ungar si care deplangea soarta tarii dupa Tratatul de la Trianon din 1919. O famile care avea vecini evrei si care avea simpatii naziste.
Autorul afla intamplator, dintr-un ziar, abia prin anii 2000 ca familia lui este legata de un episod macabru petrecut in martie 1945 cand 180 evrei au fost ucisi si aruncati intr-o groapa comuna in oraselul in care se afla castelul familiei, matusa lui Margit (pe care o cunoscuse bine in copilaria lui tihnita, elvetiana) avand un rol principal in masacru.
Este punctul de start al unei calatorii initiatice, inapoi in timp. Afli despre Ungaria fascista, afli despre deportarea evreilor unguri, afli despre Gulagul sovietic si despre fuga spre libertate dintr-o Ungarie comunista. Afli despre supravietuire dar si despre incapacitatea de a te ridica impotriva raului sau a te pune in locul celuilalt.
Am citit-o pe nerasuflate si m-a pus pe ganduri. Dincolo de istorii demult apuse ale unui razboi monstruos, ne intoarcem la ziua de azi si cugetam: daca fiecare dintre noi am putea schimba ceva in bine, am face-o pur si simplu sau pur si simplu am intoarce capul ca sa nu mai vedem raul? "Daca ar trebui sa ascundem un evreu, l-am ascunde?”
Cumva raspunsul nu este un DA instantaneu, iar asta ridica un mare semn de intrebare...
“Tristul adevar este ca cel mai mult rau este facut de oameni care nu se gandesc niciodata sa fie buni sau rai”…. spunea Hannah Arendt.
Iata o tema de gandire pentru noi toti…. Si o recomandare pentru o lectura necesara.
Comments