Când vrei și poți evada într-o vacanță europeană în care cuvintele cheie ar fi curățenie, civilizație și ordine - la care, evident, adaugi și peisaje + cultură…cred că orice motor de căutare te-ar îndruma spre Germania și Austria.
Acolo am mers și noi, intr-o excursie densă, activă, spectaculoasă. 6 zile pline împărțite echitabil în 3 orașe. Voi scrie câte ceva despre fiecare, mai mult enumerând obiectivele pe care noi le-am bifat, într-o încercare superficială de a spune cât de frumos a fost totul și de a recomanda călduros aceste destinații.
Salzburg – un oraș faimos al Austriei și o destinație turistică foarte apreciată - ne-a întâmpinat în toată splendoarea lui, însorit, plin de flori și de invitații la plimbare. Se poartă masca la interior, se verifică dovada de vaccinare / sau test la intrarea în muzee, nu este aglomerat (probabil mai puțini turiști) – dar dincolo de asta totul este normal și poate de aceea atât de special!
Știm cu toții că este orașul lui Mozart - casa în care s-a născut este pe orice listă cu obiective – și amprenta marelui muzician se găsește peste tot, de la concertele care au loc permanent în diferite săli elegante din oraș, la numele aeroportului, al unei piețe centrale, până la nume de cafenele și celebrele bomboane cu marțipan.
Și pentru că tot am început cu muzica, Salzburgul este legat și de un film vechi dar minunat – Sunetul muzicii. Acțiunea are loc în Austria interbelică și multe scene faimoase s-au filmat aici – cel mai cunoscut loc fiind grădinile Palatului Mirabell.
Dar acesta a fost doar începutul. Într-o vizită de două zile am reușit să includem multe din obiectivele orașului fără să fie epuizant, deși am parcurs destui km. Orașul nu este foarte întins, am mers mult pe jos și la orice pas găseam ceva care să merite vizitat sau măcar fotografiat. Doar câteva repere:
Fortăreața ce domină urbea de la înălțime de vreo mie de ani (deși “doar” de 500 în forma actuală) și, dincolo de muzeul propriu-zis (cu nenumărate artefacte medievale), oferă poate cea mai frumoasă panoramă a orașului (pe care o poți admira la o tratație specific austriacă):
Residenzplatz, piața din centrul Orașului Vechi este locul de unde poate începe un întreg traseu turistic.
Noi am intrat în palatul Residenz (ce a aparținut, începând cu anii 1600, prinților-episcopi ai orașului) - un muzeu bogat, cu apartamente de stat spectaculoase, galerii cu picturi valoroase și un culoar direct spre etajul Catedralei - o bijuterie pur și simplu.
În apropiere, un muzeu mic și insolit parcă pentru o vizită de vară – Weihnachtsmuseum – Muzeul Crăciunului. Decorațiuni și diorame vechi și noi, culoare și sclipiri, jucării, brazi împodobiți, atmosferă magică.
Parcă abia acum îți reamintești că va veni iar Crăciunul și începe să ți se facă iar dor de spiritul lui.
La cativa km de oraș (cu autobuzul) este palatul Hellbrunn, tot o reședință de secol 17, comandată de bogatul prinț-episcop Markus Sittikus ca loc de recreere dar și ca o demonstrație a puterii sale (atât ca om de stat dar și lider religios) în fața oaspeților săi .
Aici nu neaparat interioarele decorate opulent mi-au rămas în minte ci grădina cu fântâni buclucașe (Tricky fountains), proiectate pentru amuzamentul și surprinderea vizitatorilor. Apa tâșnește neașteptat din cele mai neașteptate locuri și, dacă e cald afară și nu te deranjează câtiva stropi, e un loc cool de explorat.
De la fântâni am urcat un pic prin padure și am descoperit un alt muzeu mic dar care mie mi s-a părut desăvârșit – Muzeul etnografic.
Sfârșitul plimbării pe domeniul Hellbrunn a însemnat un alt parc de divertisment… adică grădina zoologică. Nimic nemaivazut, dar…deși nu a fost cea mai elocventă vizită pentru a urmări niște animale captive (pentru că era cald și multe stateau ascunse în vizuine sau inerte pe iarbă, fiind greu de depistat)….. două lucruri aș vrea sa menționez: aveau spații foarte generoase ce creau un habitat care imita până la un punct mediul lor natural (deci nu dădeau ture în cuști strâmte cu pardoseală de ciment) și… fiecare animal avea un nume… un semn poate mic dar care dădea captivilor puțină personalitate.
Dar Salzburg fără puțină plimbare prin natură nu se poate, e totuși la poalele Alpilor!
Așa că am ales un traseu ușor pe muntele Untersberg, ca pentru niște orășeni sedentari, doar ca să îl putem admira de sus și să ne lăudăm că am urcat la 1800 m (deși cea mai mare parte a traseului a fost cu telecabina).
Jos, casele colorate și ordonate se vedeau ca un joc de lego.
Sus, cer albastru, iarba verde, flori alpine și bucuria oboselii lăsate în urmă când am ajuns în vârf.
Dincolo de obiective, Salzburg a însemnat și plimbarea de plăcere cu vaporașul pe Salzach...
....dar și pașii fără țintă pe străzi largi, privind curioși dar fără jind în ferestrele magazinelor, bând bere și mâncând snitzel, tort Sacher și strudel cu mere, admirând localnicii ce ieșeau seara la cină, îmbrăcați elegant sau tradițional sau ascultând Mozart la un concert liber într-o piață publică.
Salzburg se poate parcurge în două zile dar te invită sa revii pentru că sigur îi mai rămân locuri de explorat; și oricum, de aerul său boem nu te poti plictisi...
P.S. Câteva ponturi:
– zbor direct nu există, dar noi am ales o combinație eficientă și convenabilă: zbor low cost la Munchen, apoi două trenuri. Cursele sunt dese, vin la ora anunțată, legăturile și condițiile sunt extrem de bune;
- cumpărați Salzburg Card! – noi am folosit varianta de 2 zile care oferea în 38 euro transport nelimitat în oraș (bus, telecabină, funicular, vaporaș) și intrările în muzee. A meritat fiecare bănuț!
august 2021
Dupa ce citesti ti se face o pofta nebuna de Austria in general! Ani in urma am fost la Viena si aproape ca nu-mi mai venea sa plec: civilizatie, liniste, oameni draguti, locuri minunate!
La anul, Salzburg scrie pe noi!
Semneaza: un tanar pensionar!😀