top of page
  • Anca Ditu

Spre Argeș în jos...

Updated: May 11, 2021

Se ia o sâmbătă liberă, se adaugă soare și chef de o plimbare în afara orașului. Noi le-am avut pe toate trei așa ca iar ne-a ieșit o excursie reușită. Am ales weekend-ul trecut legându-mă de un “pretext colorat” care ne aștepta în Pitești. Dar scopul a fost, ca de fiecare dată, să mai descoperim o bucățică de țară.


Îmi place să privesc case frumoase, mai ales cele care au câte o poveste de spus; îmi place să aflu despre ele, despre oamenii care le-au locuit și îmi place să mi le închipui așa cum au fost, comparându-le cu restaurările grijulii de care au avut norocul să beneficieze.

Astfel că jurnalul de călătorie de data aceasta a cuprins trei obiective istorice din trei timpuri diferite, dar care acum se prezintă frumos turistului care le caută și care chiar se va bucura de vizitarea lor.


Primul ține de fapt de județul Dâmbovița, este Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi. După aprox. 45 km, se iese din autostradă spre satul Potlogi, acolo unde la sfârșitul sec. 17 Constantin Brâncoveanu a ridicat într-un singur an (1698) o curte domnească pentru fiul său cel mare, alături de biserica construită cu câțiva ani înainte. Un adevărat ansamblu monumental având mai multe construcții - încăperile gărzilor și ale servitorilor, o gradină și un eleșteu, toate în jurul edificiului central - un mic palat cu două niveluri si o pivniță generoasă, emblemă a stilului brâncovenesc atât de cunoscut nouă azi (cu influențe renascentiste și orientale).

După martiriul voievodului și al băieților săi (in 1714), palatul a fost devastat de turci, care au încercat să găsească aici bogățiile legendare ale domnitorului.

Fără succes, așa că s-au răzbunat - ce nu s-a putut fura s-a distrus, iar timpul a contribuit și el la degradarea majoră. Eforturile de refacere de la începutul sec. 20 au fost urmate de alte perioade de nepăsare și abia în ultimii ani s-a reluat proiectul de restaurare.

Astăzi palatul refăcut cu grijă te invită să-i treci pragul. Cu ajutorul descrierilor din cronicile vechi și pieselor donate de muzee de istorie, s-a decorat și interiorul și putem vedea aici o sală a tronului, o sală de ospețe, dormitoare, costume de epocă, arme ba chiar și sigiliul sau o ladă de călătorie originala a Domnitorului. Vizita se poate face doar în grupuri mici și doar însoțiți de ghizi, există și multă informație scrisă pe panouri, sunt fotografii– deci este o cuprinzătoare lecție de istorie despre luminatul Domn Constantin Brâncoveanu și epoca sa.


Ne-am reîntors în autostradă și am parcurs-o până aproape de capăt. La km 96 am ieșit spre Topoloveni și după alți 7-8 km am ajuns la complexul muzeal care cuprinde Conacul familiei Golescu și Muzeul satului.

În câteva cuvinte, Goleștii au fost o familie de boieri care timp de mai multe generații și-au împletit destinele cu istoria țării. La conacul lor (ridicat în 1640) a poposit Tudor Vladimirescu cu pandurii săi în 1821, aici s-a pus la cale revoluția de la 1848, aici a fost găzduit principele Carol I la venirea în Romania pentru a prelua tronul, aici a locuit Carol Davila. Aici s-au discutat treburi de stat și s-au ținut baluri și ospețe. Participanți la marile momente ale istoriei României, Goleștii au pus umărul la unirea Principatelor și apoi l-au sprijinit pe Regele Carol în efortul de modernizare a țării, au participat la revoluții, la Războiul de Independență și la Primul Război Mondial, dar tot ei au contribuit la evoluția învățământului în limba română (cu ajutorul boierului Iordache Golescu, în 1818 Gheorghe Lazăr a deschis în București la Sfântu Sava prima Școală Înaltă de „Științe Filozoficești și Matematicești” din Țara Românească). Goleștii au fost patrioți și învățați iar casa lor, așa cum se prezintă azi, ne face o invitație generoasă să descoperim și să simțim magia locului lăsată peste secole de una dintre cele mai luminate familii de boieri români.

Ieșind din Conac, ne-am plimbat prin grădini și prin muzeul de artă populară – primăvara este așa de pură printre căsuțele de țară! Pomi grei de flori albe, iarbă de un verde proaspăt, cer albastru... și noi.

Doar câțiva km mai departe, în același oraș Ștefănești de Argeș, am ajuns și la Conacul Brătianu de la Florica.

Domeniul Florica – format din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi chiar un observator astronomic, amplasate în mijlocul unui parc vast, înconjurat de podgorii - este opera primilor doi Brătieni:

Ion C. Brătianu (unul din fondatorii Partidului National Liberal și Prim Ministru timp de 12 ani în epoca lui Carol I) și fiul său Ion I.C. (Ionel) Brătianu (președinte al partidului, Prim Ministru în mai multe rânduri, mâna dreaptă a regelui Ferdinand în timpul Marelui Război și a negocierilor de pace ce au recunoscut Marea Unire).


Întorcându-ne la domeniul Florica, el a fost numit așa după numele primei fetițe a lui Ion Brătianu (tatăl), care a murit în copilărie. Inițial o casă modestă cu 4 camere, a fost mărită și transformată în timp, mai ales de Ionel (de formație inginer), ajungând o somptuoasă reşedinţă boierească.

S-au adăugat etaje, terase, o mare cramă în care țineau vinul pe care ei înșiși îl produceau, au construit marele parc ce o înconjoară.

Conacul a fost leagănul familiei, aici s-au născut mulți dintre membrii ei, aici sunt înmormântați (în cripta familiei din biserica aparținând domeniului). Deși treburile i-au purtat adesea departe de Florica, toți se reîntorceau cât de des puteau, la vatră. Aici și-au crescut copiii, aici au primit vizitele ilustre ale regilor României, aici s-au luat importante decizii privind istoria noastră.

Aici au ținut probabil cea mai vastă bibliotecă a țării, cu zeci de mii de volume din care prea puține au supraviețuit (marea parte a cărților a fost aruncată pe geam și arsă în curte în 1948 când noua putere a venit și a distrus cât a putut din „vechea gardă” de politicieni și intelectuali. Casa a fost devastată, ultimii proprietari (fratele și singurul fiu al lui Ionel Brătianu) au fost aruncați în închisoare (ambii murind la Sighet în anii ‘50).

Acum s-a refăcut întreg interiorul, pe baza poveștilor și a fotografiilor rămase, multe obiecte de mobilier sunt donate de alte muzee, într-un efort comun de refacere a căminului și a atmosferei. S-a reconstruit biblioteca – este goală acum dar mobilierul de-a dreptul monumental dă o indicație asupra comorilor strânse cu atâta grijă și respect de Brătieni.

Un ghid pasionat ne-a povestit multe despre istoria casei și a celor ce au locuit-o, o măicuță din biserica alăturată ne-a spus si ea alte amănunte din istoria familiei. Ne-au transpus preț de câteva ore în lumea aceea veche, ghidată după alte reguli, în care au trăit oameni care, dincolo de divergențe sau contestări, au însemnat ceva și au lăsat amprente în istorie.


Uite, doar un amănunt, poate lipsit de importanță dar care spune ceva în plus despre ei: în 1907 Ionel Brătianu a descoperit Bisericuța lui Horea din Albac. Era foarte degradată și urma să fie distrusă de autoritățile austro-ungare ostile – dar el a cumpărat-o sub pretextul lemnelor de foc și a transportat-o bucată cu bucată până la Florica unde a reasamblat-o în parcul conacului. (Ulterior, în anii ‘50, din nou căzută in paragină, ca să scape de la o nouă demolare a fost mutată la Olănești, unde există și azi)


M-am reîntors la București și am continuat să caut și alte informații (completându-mi datele pe care le citisem când am vorbit despre Așezământul Brătianu de lângă Calea Victoriei) și aș lăsa aici doar două citate care mie mi se par edificatoare pentru personalitatea omului politic de atunci (și mă pune pe gânduri apropo de oamenii politici de azi):


Spunea Ionel Brătianu într-un discurs în fața Parlamentului:

„Sunteți, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modești pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.


Spunea despre Ionel Brătianu, la moartea sa în 1927, ministrul Franței la București:

„Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei "trei mari": Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari”

O lecție de istorie frumos înfățișată la Florica și un reper peste care nu ar trebui să trecem.


Și ca să încheiem colorat vizita noastră, am mai mers câțiva km până în Pitești și ne-am plimbat lejer prin centru pentru a admira Simfonia lalelelor.

Culoare, frumusețe și multe poze 😀.


Excursia noastră în câteva cifre: 10 ore, 250 km, 3 obiective istorice, 3 lecții de istorie. Și o recomandare turistică pentru orice călător de week end.


29 aprilie 2021




143 views0 comments

Recent Posts

See All

Comentários


bottom of page