Săptămâna siciliană

Am fost acum ceva timp în Sicilia. A fost încă o explorare turistică în țara asta frumoasă și, deși am ajuns să cunosc destul de bine spiritul Italiei de sud, insula aceasta a reușit să mă surprinda și să mi se așeze în suflet.

Pozele îmi vor rămâne mereu la îndemână, dar vreau să scriu despre ea, cât încă păstrez clare senzațiile (deși sunt sigură că voi reveni într-o zi) - ca să mă reîntorc un pic acolo și ca să îndemn și pe alții să o facă.

Nu vreau să scriu mult, pentru că Sicilia trebuie descoperită și simțită direct. Voi da doar câteva repere și voi încerca să îmi descriu senzațiile.

Prima oprire – Catania. Prima impresie – soră bună cu Napoli: agitată, zgomotoasă, murdară, amestec deconcertant de arhitectură barocă impunătoare și clădiri aproape ruinate.

Străbătând-o însă agale, m-am lăsat fermecată de ea (așa cum face orice turist cu mintea deschisă) pentru că, la fiecare pas pas mă întâlneam cu vestigii antice împrejmuite (uneori ascunse) de clădiri mai noi, cu piețe largi și biserici splendide. Nu le enumăr aici, pentru că se lasă descoperite singure, parcă pe fiecare stradă, dar fiecare în care am intrat mi s-a părut o adevărată catedrală.

Însă trebuie intrat măcar în Duomo - Catedrala “oficială”, închinată patroanei spirituale a orașului și a întregii Sicilii – Sfânta Agata, acolo unde este înmormantat și ilustrul fiu al Cataniei – Vincenzo Bellini - compozitorul Normei).

Și dacă tot suntem în Piazza del Duomo – aici am aflat care este simbolul orașului – elefantul. Are multe reprezentări în zonă (unele foarte colorate chiar) dar cea mai emblematică este fântâna din piață, construită din piatră de lavă.

În apropiere am admirat clădirea Universității și am aflat acum ca ea a fost fondată în 1434!!

Sigur, impunătorul edificiu a fost reconstruit mai târziu (Sicilia trecând în timp prin multe cutremure devastatoare), dar simbolizează o lungă eră a cunoașterii și educației (și mi-am amintit acum despre prima Universitate cu acte în regulă fondată în Țările Române - la Iași, după Unirea Principatelor din 1859!... hmmm, doar vreo 400 de ani mai târziu)

Castelul Ursino (ridicat pe la anul 1200) – robust, sever, cu ziduri groase, reconstruit și el în timp în urma cutremurelor, întâi a apărat orașul, apoi a fost transformat în închisoare iar acum este convertit in muzeu – ne-a fost priveliștea de la geam în micul apartament închiriat pentru cele câteva zile de cazare.

În apropiere - piața de pește care apare în absolut toate recomăndarile turistice ale orașului, oferea în fiecare dimineață un spectacol animat visual .. dar și olfactiv.

Teatrul roman și teatrul Odeon pe care le-am descoperit, bine conservate, ca într-o curte interioară a unui ansamblu de locuințe (îngropate de un cutremur acum niște sute de ani, au fost redescoperite și restaurate in secolul XX). Cum o fi să te trezești în fiecare dimineață cu istoria la geam?

Am lăsat la urmă punctul de atracție cel mai “hot” al Cataniei – Etna. Știam din Legendele Olimpului că în acest loc, Hefaistos își avea fierăria iar fumul și focul ce ieșeau la suprafață veneau din cuptorul lui subpământean.

Știam ca Etna este vulcanul cel mai activ din Europa, erupe destul de des (ultima erupție a fost anul trecut, aruncând lava și cenusa pe mulți km) iar fumul ieșind din crater se vede tot timpul.

Trebuia să îl explorăm și noi și am mers acolo.

Era calm dar știam că este treaz (vedeți fumul acela alb?) și, cumva, stă la pândă…

Păstrând cazarea din Catania, am colindat și spre alte obiective din zonă. Noi ne-am bazat pe o recomandare găsită pe net (deci, da… recenziile turiștilor sunt utile!) și am folosit serviciile unui taxi local. Un italian atipic - Alex, cu o mașină tipică - Fiat, cu povești, sfaturi, ponturi, canțonete cântate cu talent din mers, a fost un mare avantaj pentru noi în cele 4 zile cataneze – dacă aveți vreun gând de excursie pe acolo, dați un semn și vă trimit la el !

Taormina – imposibil de ratat. Pentru că e vestită, pentru că e turistică (poate prea turistică pentru că forfotește de lume și comercianții profită de asta), dar e boemă, pitorească, e deasupra mării și are priveliști de vis, pentru că are trecut (doar dacă aș menționa uriașul teatru antic), și prezent colorat și vibrant. Despre viitor nu mă încumet să zic nimic, dar cred că va continua să prospere.

Vecina ei este mica perlă a Mării Ionice - insulița Isola Bella (știați că timp de o sută de ani a fost o proprietate particulara, fiind răscumpărată de statul Italian în 1990 – nici eu nu am știut..) – urmăriți momentul refluxului și puteți ajunge pe ea… pe jos!

Noto – un orășel minune și o plimbare splendidă ca într-o poveste. Priveliști exuberante cu străzi baroce, în care fiecare clădire, oriunde întorci ochii, este o bijuterie, cu detalii arhitecturale complicate și spectaculoase. Un oraș galben auriu, strălucitor, în care doar m-am plimbat, mi-am bucurat privirea și mi-am încărcat inima.

Acitrezza – micul oraș port din care am navigat preț de o oră printre uriașele stânci (Faraglioni dei Ciclopi)… despre care aceleași legende ale Olimpului mi-au spus ca sunt pietrele uriașe aruncate în mare de ciclopul Polifem în încercarea de a-l nimeri pe Ulise care reușise să evadeze orbindu-l. Oare legenda lui Polifem nu personifica furia Etnei care izbucnește adesea și aruncă bolovani imenși și lavă fierbinte ce ajung până la mare?

Siracuza –vechea așezare elenă, orașul lui Arhimede. Mi-a plăcut nespus de mult (top 3 Sicilia!) - mai ales partea sa insulară, care este practic Orașul vechi – Ortigia.

Legată de insula mamă prin câteva poduri, Ortigia este încă o bijuterie barocă cu nenumarate clădiri cu fațade rafinate și cu o piață a Domului pur și simplu măreață, ca o uriașă sală de bal într-un palat deschis spre cer.

Ne-am lăsat pierduți fără țintă pe străduțe pline de cafenele și magazine, am mâncat tradiționalele arancini gătite practic în stradă de o bunicuță, mi-am reamintit câteva lecții de fizică - pentru că moștenirea spirituală a marelui Arhimede este enunțată peste tot prin oraș.

Ca orice urbe antică care se respectă, are un parc arheologic vast întins în jurul unui mare amfiteatru și ne-am imaginat că undeva pe acolo este mormântul învățatului.

Și, tot ca niște turiști adevărați, am făcut o plimbare cu barca în jurul insulei, cu grote în care apa capătă culori ireale, sau cu prosecco servit artistic (într-un coș coborât cu funia de pe malul înalt intr-un moment regizat teatral între barcagiu și o “complice” de pe țărm). A fost tare frumos, m-as reîntoarce oricând!

Și am plecat din Catania, străbătând insula de la est la vest (cam 3 ore cu autocarul) spre Palermo. Acolo ne aștepta o nouă explorare urbană, dar și o excursie de o zi (făcută pe cont propriu, cu trenul) într-un alt loc încărcat de istorie veche:

Agricento – un orășel ridicat pe locul unei așezări antice grecești, ce păstrează și azi urmele trecutului glorios dinaintea erei noastre – și anume faimoasa Vale a Templelor (Velle dei Templi), parte a patrimoniului mondial datorită monumentelor care încă supraviețuiesc (mai mult sau mai puțin “verticale”) și ne lasă să ne imaginăm măreția apusă.

Sunt 7 temple construite în stil doric (m-am documentat un pic apropo de ordinele acestea ale arhitecturii antice grecești și cred că de acum voi ține minte – de exemplu acestui stil doric îi sunt caracteristice formele cele mai simple ale coloanelor).

Ne-am plimbat câteva ore prin “cartierul” acesta al templelor; unii ar găsi plictisitor un astfel de periplu printre ruine prăfuite – nu și noi pentru ca nouă ne place să ne închipuim cum a fost (și pentru că, menționez iar, eu am iubit în copilărie Legendele Olimpului).

Și cel mai spectaculos mi s-a parut – cum altfel? – Templul Concordiei, incredibil de bine păstrat după mai mult de 2000 de ani.

Nu-i așa că seamană cu simbolul din logoul UNESCO? Eu cred că poate fi chiar sursa de inspirație.

De aici am mai făcut o escapadă în apropiere spre una din atracțiile de top ale insulei– Scala dei Turchi (Scara turcilor). Am folosit un taxi local, staționat strategic în fața complexului – care ne-a și așteptat la întoarcere și ne-a dus până la gară într-o cursă “adrenalinică” pe străzi ne-turistice… înguste, în pantă, ce păreau că se înfundă, dar ieșeau, surprinzător, la lumină ).

Stânci albe calcaroase ridicate din mare ca niște scări abrupte (acum niste milioane de ani pe când Mediterana se evaporase aproape de tot !) - se lasă escaladate de turiști în picioarele goale pentru a explora peisajul de la înălțime sau pentru a ajunge pe o mica plajă ce pare inaccesibilă. Noi ne-am încumetat si am reușit.

Locul se numește așa pentru că în micile golfuri formate acostau pirații musulmani care jefuiau coasta în timpurile vechi. Acum e încă un “monument” spectaculos al Siciliei, construit însă de natură și promovat cu mândrie de localnici (notă. Acum câțiva ani am descoperit și îndrăgit mult un scriitor – Andrea Camilleri – și personajul cărților sale – Comisarul Montalbano. Mai mult decât niște povești polițiste, scrierile sale, în care este pomenită și Scala dei Turchi, te împrietenesc cu insula și te fac să simți gustul bun al Siciliei).

Am lăsat la urmă capitala Palermo. Vibrant, colorant, zgomotos, poate chiar obositor datorită impresiei de haos pe care o lasă, orașul are un farmec de netăgăduit.

Fenicieni, romani, arabi, normanzi, bizantini, spanioli – fiecare cucerire a lăsat amprente și a îmbogățit orașul care, de 2700 de ani încoace face istorie.

Plimbați-vă pe străzi (ne-am simțit total în siguranță – mafia siciliană e discretă și cred că lasă turiștii în pace), pentru că oriunde întorci ochii ai parte de melanjul de stiluri întruchipate în fațade spectaculoase, fie ca sunt clădiri particulare sau instituții, porți, palate, biserici…

Ce nu trebuie ratat:

Palatul Normanzilor

Construit de arabi, preluat de normanzi (care au cucerit Sicilia la câțiva ani dupa Anglia), a ajuns apoi reședința viceregilor spanioli iar azi este sediul guvernului regional.

Merită o vizită detaliată, alături de grădinile ce-l înconjoară, însă ma voi rezuma doar să prezint Capela Palatină, care este un giuvaer.

Interpretări originale ale simbolurilor religioase, abordări creștine (normandă și bizantină) și musulmane în același perimetru, ilustrate în mozaicuri strălucitoare și incredibile filigranuri sculptate in lemn. O splendoare! Mai multe nu are sens să spun, pur și simplu trebuie văzută.

Catedrala – un alt reper al orașului, care poartă multe amprente. Pe rând biserică bizantină, anglo-normandă și moschee, forma de azi ne arată grandoarea catolică.

Piata Quatro Cantti, situată la intersecția a două dintre arterele principale ale orașului, Via Maqueda și Corso Vittorio Emanuele (care, apropos, trebuie parcurse într-o plimbare obligatorie prin oraș), e un loc perfect de făcut poze panoramice pentru că are o deschidere largă și laturile formate din clădiri cu fațade aproape identice.

În imediata apropiere: Fântâna Pretoria, un complex monumental cu zeci de statui, reprezentând personaje din mitologie (secole la rând a fost numită Fântâna Rușinii pentru că majoritatea statuilor erau nude).

Mergeți la teatru (teatrul Massimo – elegant și cu o acustică perfectă - este cel mai mare din Italia) – noi nu am prins bilete cât am stat în oraș, dar am făcut un tur de vizitare ghidat și a fost frumos tare, mai ales că am putut trage cu urechea la o sesiune de repetiții.

Faceți shopping – și aici nu mă refer la magazinele de firmă, ci la cele mici, de pe străduțele pietonale (unele având și tarabe pe trotuare)… aici am redescoperit motivele decorative siciliene imprimate în haine, ceramică, șervete de masă, mici obiecte decorative numai bune de suveniruri.

Sau mergeți prin piețe – poate vreți să luați condimente pentru acasă sau, pur și simplu să vedeti cât de mare poate fi un pește spadă.

Mâncați pizza, paste și fructe de mare la terasele de pe stradă și beți aperol… e totul savuros și arată frumos și colorat în poze.

Bucurați-vă, cum ne-am bucurat și noi, de dolce vita italiană.

La Sicilia è obbligatoria!

martie 2023