Iași - un city-break moldovenesc

Iași e un oraș care trebuie văzut pe îndelete. Nu doar pentru că este capitala Moldovei sau pentru că este unul din orașele mari și importante ale țării – ci pentru că este un loc într-adevăr frumos. L-am parcurs la pas, în trei zile pline, de sfârșit de iarnă. Frig și ploaie, dar zău dacă a contat vreun pic, pentru că am descoperit istorie și cultură la tot pasul. Este orașul Unirii - deci Cuza, Kogălniceanu; este orașul culturii - deci Eminescu, Creangă, Junimea; este oraș al științei și menționez aici doar prima Universitate română; este oraș regal care își cinstește monarhii Ferdinand și Maria refugiați aici in timpul războiului; este oraș al credinței. Multe nume, multe povești... Dar hai să le luam pe rând pe câteva dintre ele. Aș vrea sa construiesc o poveste nu prea lungă, sper neplictisitoare – cu un scop final generos (sper din nou) – acela de a determina măcar câțiva cititori să includă această urbe frumoasă în planurile turistice de viitor. Un ghid al orașului poate începe de la poezia închinată lui de poetul George Topârceanu:

„Te salut oraș romantic, plin de parcuri și de flori Unde noaptea stau de vorbă trubadurii visători Cu tăcerea de pe uliți, cu trecutul și cu luna... Te salut, oraș istoric, oropsit ca’ntotdeauna! Tu, oraș de harnici dascăli, de poeți și cărturari, Leagănul atâtor gânduri și-al atâtor fapte mari. Care-ai adunat în juru-ți, ca un jar incandescent, Tot ce e inteligență, suflet mare și talent.”

Palatul Culturii – este emblema Iașului, probabil cel mai fotografiat și recognoscibil edificiu al orașului. Are o istorie lungă și interesantă - încă din evul mediu pe acest loc s-au ridicat curți domnești, înlocuite în timp de alte palate voievodale, până în 1906 când a început construcția acestui palat somptuos despre care se spune ca are 365 camere. Terminat în 1925, el a servit drept Palat al Justiției până în 1955, când a devenit ”gazdă culturală”.

Astăzi, 4 muzee își au sediul aici: Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic, Muzeul de Istorie al Moldovei și Muzeul Științei și Tehnicii „Stefan Procopiu”. Sunt colecții mici, dar valoroase, interesante și frumos prezentate. Se pot vizita toate în câteva ore, alături de câteva încăperi splendide, demne de un palat, cum ar fi Sala Voievozilor sau Sala Henri Coandă.

Un amănunt inedit aici: deși aspectul palatului este unul clasic, la construirea lui s-au folosit cele mai moderne tehnici ale vremii (curent electric, ventilație, aspiratoare) dar și materiale inovatoare, unul din acestea fiind așa numitul „bois ciment” – un material inventat de Coandă, având aspectul și consistenta lemnului de stejar, dar mult mai accesibil, care a înlocuit perfect lambriurile costisitoare. Eleganța sălii ce îi poartă numele explică totul.

Continui traseul cultural, căutând casele memoriale, pentru că mulți scriitori valoroși au locuit și lucrat la Iași.

Prima este Casa Sadoveanu - fără să ofere un interior spectaculos, este totuși un reper al orașului, casa cu turn din Copou fiind legată de câteva nume importante. A aparținut inițial lui Kogălniceanu, în timpul primului război mondial a fost locuința lui Enescu, iar apoi a familiei Sadoveanu.

Am găsit acolo un citat frumos scris de fiica sa, Profira (unul din cei 11 copii ai săi), care spune multe despre talentul prolificului scriitor: „Tata avea pe umeri pelerina italienească cu falduri largi, grea de cuvinte, fraze, virgule și puncte. Mi-nchipui că de-ai scuturat-o ar fi căzut din ea pasaje din viitoarea-i carte, așa cum cad, în mai, din vișini, cărăbușii.”

Au urmat trei căsuțe, a căror modestie contrastează puternic cu talentul celor ce le-au locuit:

Casa George Topârceanu – mică, azi înconjurată de blocuri, cu o singură încăpere simplă, unde poetul Rapsodiilor a locuit cu chirie până la moartea lui, în mai 1937. În fața ferestrei, era o tufă înflorită de liliac și se spune că ultimele sale cuvinte ar fi fost rugămintea către iubita sa, Otilia Cazimir, să închidă fereastra pentru că parfumul de liliac nu îl lăsa să moară....

Firesc, am mers mai departe, spre casa memorială Otilia Cazimir. Două camere încărcate de amintiri și o mică grădină. A fost prilejul pentru a cumpăra de acolo o cărticică de versuri și a reciti cu nostalgie poeziile din copilăria mea, cu furnica, cu gândăcelul, cu puișorii, cu Moș Crăciun...

Și nu pot trece mai departe fără popasul necesar la Bojdeuca lui Creangă. Mică, scundă, cu două cămăruțe mobilate extrem de modest (precum căsuțele de la Muzeul Satului), este prima casa memorială – muzeu din România. Aici și-a scris Amintirile, aici l-a primit pe prietenul Eminescu, aici a trăit înconjurat de pisici ultimii ani ai vieții.

Dar Iașul – oraș literar nu se oprește aici. El este orașul poetului național, chiar dacă ar fi să amintesc aici doar despre celebrul tei al lui Eminescu din Parcul Copou. Un arbore cu o vârstă venerabilă – în jur de 500 ani, la umbra căruia a scris versuri și s-a întâlnit cu Veronica lui.

Un arbore miraculos care, deși distrus de furtuni și putrezit de timp, trăiește încă. Un fenomen natural rar (rădăcini aeriene formate pe unele ramuri au pătruns prin trunchiul uscat și s-au prins în pământ) și tratamente de conservare permit acestui simbol al orașului să înverzească și să înflorească an de an.

Mă întorc acum spre Iașul istoric, capitala Moldovei și orașul Unirii Principatelor. Povestea se cunoaște, numele care au făcut Unirea sunt în cărțile de istorie. Memoria evenimentelor însă se întreține și prin amenajarea expozițiilor și aici ieșenii au făcut o treabă tare bună. Am vizitat câteva muzee – mici bijuterii de arhitectură și design interior care ne-au întors în trecut, pe urmele oamenilor mari ai vremii.

Muzeul Unirii (numit și Palatul Cuza) – un mic palat excelent restaurat, locul ce a fost reședința domnitorului Alexandru Ioan Cuza între 1859-1862 și apoi a regelui Ferdinand în timpul Primului Război Mondial. Interiorul aristocratic pare gata să primească oaspeți aleși, fie pentru vreo ședință în saloanele de lucru sau la vreo serată muzicală.

Muzeul municipal Regina Maria

O casă boierească, veche de 200 de ani, devenită azi muzeu al orașului, cu saloane elegante în care sunt prezentate frânturi din istoria Iașului, cu mărturii ale prezenței Reginei Maria în aceste locuri în timpul Marelui Război, cu expoziții de pictură și fotografie. În saloane „se convorbea, se danţa, se făcea muzică, se jucau cărţi, se înnodau intrigi de dragoste şi se uneltea împotriva cârmuirii”, spunea Nicolae Iorga. Așa mi-am inchipuit și eu vizitând muzeul.

Și mai mult însă m-a impresionat Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu. Și nu doar pentru rafinamentul casei înseși – o reședință boierească elegantă, în stilul vremurilor – dar mai ales datorită personalității extraordinare a locatarului ei, „natură aleasă ce cu greu încap câte două alături într-un veac” (cum spunea Xenopol).

Cine a fost Kogălniceanu? Într-o enumerare sumară: orator si diplomat de geniu, participant la revoluția de la 1848, făuritor al Unirii ca și colaborator apropiat al lui Cuza, director al teatrului Național Iași, fondator și redactor al revistei „Dacia literară”, profesor la Academia Mihaileană (viitoarea Universitate), prim ministru, ministru de externe și de interne, reprezentant al României la Paris. Pragul casei sale a fost trecut de toți marii oameni de cultură ai timpului dar și de personalități politice în frunte cu viitorul Rege Carol I.

Schimb registrul acum și prezint două repere ale Iașului academic – orașul în care oameni învățați au contribuit la evoluția științei și tehnicii, orașul în care chiar s-a făcut școală.

Casa Poni – Cernatescu este muzeul dedicat familiei profesorului Petru Poni și a nepotului acestuia, acad. Radu Cernătescu – oameni de știință ce au adus contribuții importante dezvoltării chimiei românești. Dar pentru că în vremurile vechi spiritele luminate se implicau în mai multe domenii, casa lor a fost adesea gazda întâlnirilor literare organizate de grupul Junimea, deci Eminescu, Creangă, Slavici, Maiorescu au trecut pe aici.

Universitatea Al.I. Cuza – este prima universitate modernă a României. A fost înființată imediat după Unirea Principatelor, în 1860. Școli superioare au fost și înainte, încă de pe vremea domnitorului Vasile Lupu (când se preda în slavonă și latină), dar acum facultățile fondate pe principii moderne adunau profesori școliți in Europa, veniți să predea Litere, Științe, Drept sau Medicină, în românește.

Mulți oameni de vază au învățat aici și face parte din top 3 al Universităților din țara noastră (alături de cele din București și Cluj).

Clădirea este monumentală, demnă de o instituție cu un asemenea prestigiu și este împărțită cu Universitatea Tehnică Ghe. Asachi. Am putut intra deși era pustie pentru că în această perioadă cursurile se țin doar online. Deși vestita bibliotecă era închisă (va veni și rândul ei...), am reușit să intrăm în marea aulă și să ne purtăm și noi pașii prin Sala Pașilor Pierduți, privind spre picturile murale uriașe ale lui Sabin Bălașa.

Am avut un sentiment de mândrie și bucurie pentru că am simțit aici că școala este prețuită. Sper să fi simțit corect...

Închei cu cele câteva repere ale Iașului religios – pentru că fără ele orașul nu ar fi complet.

Catedrala Mitropolitană – care te primește cu ușile larg deschise nu doar pe 14 oct., de Sfânta Parascheva. Noi am intrat și ne-am închinat pe 1 martie – în liniște și cu lume puțină – și sper că ne-a ascultat la fel rugăciunea.

Biserica Sfinților Trei Ierarhi – ctitoria lui Vasile Lupu din 1639 – o construcție spectaculoasă cu o minunată dantelărie în piatră care acoperă întregul exterior și care, alături de ctitor, adăpostește mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir și Cuza.

Mănăstirea Golia – o adevărată fortăreață medievală cu ziduri groase și turle înalte, a devenit obiectiv turistic în vizita noastră pentru că aici a fost diacon Ion Creangă (există lângă biserică și casa în care acesta a locuit înainte să fie forțat să se mute la bojdeucă). Aici trăgea cu pușca după ciori și datorită purtărilor sale „necuviincioase” a fost răspopit. Plecarea diaconului Creangă a însemnat șansa scriitorului Creangă și a Amintirilor sale.

Catedrala Sfânta Maria Regină - este biserica catolică nou construită, în imediata apropiere a celei ortodoxe. Circulară, cu mozaicuri colorate, înaltă, luminoasă – aici Papa Francisc s-a recules în 2019 în timpul vizitei sale la Iași. Ne-am recules și noi, creștini suntem cu toții.

Mă opresc aici cu obiectivele, deși Iașul mai are de oferit. În afară de Bibliotecă, mi-am mai pus pe lista cel puțin încă două (închise acum): Casa Vasile Pogor (sediul Junimii și al Convorbirilor literare) și Teatrul Național Vasile Alecsandri. Bune pretexte pentru o nouă vizită în acest oraș frumos ca o poveste.

Și închei cu trei recomandări... culinare, pentru că orașul trebuie simțit și prin locurile în care vrei să-ți tragi sufletul între vizitele culturale.

Un loc pentru dimineață – Fika. O cafenea micuță dar très chic. Știam ce înseamnă fika cea suedeză, așa ca am mers acolo pentru un moment de respiro local– a fost exact ce trebuia.

Un loc pentru prânz – La Conac. Decor și meniu românesc; frumos și cald și bun de tot.

Un loc pentru cină – Cuib. Meniu vegetarian delicios și un loc intim și tare prietenos. Cool.

Am plecat din Iași pe 1 martie, o zi rece și ploioasă. Dar cu străzile pline de tarabe cu flori și mărțișoare și de oameni care mergeau fără grabă. Un alt ritm, un alt aer, o senzație de vacanță, de liniște, de speranță...

Te salut, oraș arhaic, plin de suveniruri sfinte.

Te salut cu toată stima, te salut și ... n-am cuvinte. (George Topârceanu, 1933)

Martie 2021