Cu siguranță, Franța înseamnă cu mult mai mult decât Parisul. Franța e o poezie cu multe versuri și am învățat deja câteva când am vizitat Riviera, Provence sau Normandia.
Vara aceasta am descoperit o nouă strofă și mi-a plăcut nespus. A avut culoare, a avut ritm, a spus o poveste, m-a învățat lucruri noi, m-a fascinat.
O regiune aprig disputată de două țări, a fost încă din Evul Mediu când teritoriu german, când francez (anexată de Ludovic al XIV-lea), devenind prada de război a noului Imperiu german în 1871, la sfârșitul războiului franco-prusac. Alături de Lorena, Alsacia a devenit parte a noului stat și așa a rămas până la sfârșitul Primului Război Mondial, când a revenit Franței. A fost reanexată de statul german nazist în timpul celui de-al doilea război și abia în 1945 a redevenit, probabil pentru totdeauna, Franței.
Așa că Alsacia înseamnă suflet francez și spirit german deopotrivă. Probabil că majoritatea locuitorilor vorbesc, pe lângă franceză, și alsaciană (care este un dialect germanic), alura clădirilor este particulară cu bârnele groase de lemn ce susțin casele vechi, amintindu-mi de Pelișorul din Sinaia (deci arhitectură germana), străzi drepte, curate, ordonate, cu balcoane grele de flori, precum în satele austriece, castele sobre și reci, dar și vii întinse pe dealuri, cât vezi cu ochii.
Dar să le luăm pe rând și să vă spun doar câte puțin despre câteva locuri prin care am trecut, sperând să vă trezesc dorința de a merge și voi.
Strasbourg – este capitala regiunii și unul din orașele emblemă ale Franței. Ca centru de secole al disputei franco-germane, el este acum un centru politic al reconcilierii europene și, nu întâmplător, aici își au sediul unele dintre cele mai importante instituții: Parlamentul European, Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Am trecut prin dreptul lor în timpul unei plimbări cu vaporașul pe apă (râul Ill), mi-au plăcut, și, cumva, aveam un sentiment de mândrie că suntem și noi europeni. Dar, recunosc, nu modernismul de beton și sticlă m-a impresionat în Strasbourg, ci orașul vechi, medieval, cu splendida Catedrală gotică și nu mai puțin minunatul cartier Mica Franță.
O catedrală veche de o mie de ani, a fost o vreme cea mai înaltă clădire din lume. Un turn care parcă străpunge cerul, o dantelărie complicată de piatră care dă fațadei aspectul său unic, ușor recognoscibil, vitralii strălucitoare, un ceas astrologic.
În piața largă din jurul catedralei se găsește și Palatul Rohan – ce găzduieste Muzeul de Arte Frumoase, Muzeul de Arheologie și Muzeul de Arte Decorative.
Tot Piața Catedralei devine iarna unul din cele mai frumoase târguri de Crăciun. Poate voi ajunge vreodată – se spune că orașele alsaciene sunt cel mai frumos decorate în decembrie; de altfel și acum, în august, am găsit deschise magazine cu decorațiuni de Crăciun. O feerie de iarnă, în miez de vară.
Petite France este o splendoare. Este el însuși un mic orășel care parcă a rămas încremenit în timp.
Pe malurile șerpuitoare ale râului Ill sunt doar case vechi, jumătate din lemn, colorate și încărcate de mușcate roșii. Ai face poze fiecărei case sau reflexiei ei în apă, ai urmări cu privirea fiecare vaporaș care trece pe canale, așteptând cuminte în ecluză egalizarea nivelurilor apelor, și nu cred că te-ai mira dacă ți-ar tăia calea gospodine în rochii lungi, cu șorțuri și bonete sau bărbați trăgând coșuri cu pești sau piei tăbăcite – meșteșugari din alte timpuri.
La scară mai mică, dar frumos ca o bijuterie veche este Colmar – pe aici ne-am plimbat cel mai mult, pentru că aici am stat cazați, într-o căsuță cu alură tipică, cu bârne care treceau prin mijlocul casei și prin dulapuri, și care, cel mai important, era in plin centru.
O bucurie constantă au fost plimbările fără țintă pe strădute, admirând casele parcă desenate, colorate și pline de flori.
Mica Franță a Strasbourgului are aici o soră la fel de frumoasă – este cartierul Mica Veneție, străbătut de canale înguste, plin de case tipice, desprinse parcă din cărțile de povești, care se reflectă desăvârșit în ape, explozii de flori, lumini romantice, bistrouri discrete…
Nenumărate magazine de suveniruri, patiserii și cafenele îți fac cu ochiul la fiecare pas și am intrat în multe din ele pentru că pur și simplu erau irezistibile.
Cafea bună, croissante cu unt și prăjituri delicioase, pâinea baghetă perfectă pentru micul dejun… și asta nu e tot.
Alsacia e vestită pentru vinuri. Am văzut dealuri întinse pline cu rânduri drepte de vie. Și, ca să ne integrăm cât mai bine în peisaj, am băut vin în fiecare seară. Puțin, cu brânzeturi și saucisses (cârnăciorii aceia uscați)… perfect (da, știu, mă repet).
Aici, în Colmar, am făcut cunoștință cu Auguste Bartholdi – este sculptorul care a realizat Statuia Libertății, oferită de Franța, Statelor Unite, în 1886.
Libertatea Iluminând lumea este acum simbolul New York-ului sau al întregii Americi, și o emblemă a ideii de libertate.
Bartholdy, artistul născut în Colmar, a proiectat designul ei (învelișul de cupru) și a lucrat alături de vestitul Gustave Effel care a construit scheletul de fier de la interior. O copie la scară mică se găsește la intrarea în Colmar, dar orașul mai posedă și alte statui impunătoare ale sculptorului. A meritat însă să vizitam și muzeul dedicat maestrului, deschis chiar în casa în care s-a născut, pentru că am aflat multe despre viața lui, despre povestea acestei statui celebre și despre istoriile războinice ale Alsaciei.
Frumos și tihnit a fost în Colmar și la fel de frumos a fost și în satele turistice din apropiere. Croite după același tipar architectural, Ribouville, Riquewir și Eguisheim sunt o pledoarie pentru plimbări domoale, cu singurul scop de a te simți bine.
Aglomerate, parcă puțin prea turistice, dar încântătoare. Toate trei au fost pe sufletul nostru, dar parcă un punct în plus i-aș da lui Eguisheim. De ce?
Pentru că este un orășel rotund și l-am străbătut la pas pe nesimțite, într-o spirală. Pentru că a fost cel mai liber (deși și aici erau mulți turiști plimbăreți). Și pentru că aici parcă renumele de zonă viticolă a părut cel mai bine reprezentat – la tot pasul crame și magazine cu degustare.
Nu că am fi avut noi patima băuturii, dar a fost momentul în care am simțit dorința de a ne opri și a savura un pahar (mă rog, nu chiar plin).
Și tot aici am oprit să luam cașcaval și mezeluri uscate, tăiate pe loc în cubulețe și feliuțe, gata de gustat, stând pe o bancă. Nepretențios, dar savuros!
Și încă un reper alsacian – Chateau du Haut-Koenigsbourg, un castel medieval impunător în munții Vosges, acolo unde doar vulturii se avântă, restaurat în sec.19 la comanda primului împărat german (Wilhelm I).
Ziduri groase, interioare austere, armuri și tunuri, trofee de vânătoare – au făcut din acest castel o adevărată cetate care și azi stă ca o mărturie a forței și rigorii imperiului german.
Și apropo de vulturi – dacă am fi avut mai mult timp am fi oprit și la atracția învecinată, acolo unde multe familii cu copii merg – demonstrație de dresaj.
Foarte pe scurt, asta a fost excursia noastră alsaciană și am simțit această zonă mai aproape de sufletul meu decât vestitul Provence văzut anul trecut (poate pentru că atunci, faimoasele câmpuri de lavandă erau culese deja sau poate pentru că era prea cald față de vara blândă, chiar răcoroasă de acum)… nu știu.
Poate sunt încă sub impresia balcoanelor cu mușcate și a caselor perfecte.
Și poate pentru că în Strasbourg, preț de câteva ore, a fost emoționant să ne reîntâlnim cu prietenii noștri ucrainieni (Olga și copiii ei, Eva și Bogdan), pe care anul trecut i-am ajutat sa ajungă aici. Tatăl este încă în Ucraina și au reușit să se întâlnească toți 4 abia luna trecută (deci după un an și jumătate!). El s-a reîntors acasă (avusese învoire să părăsească țara pentru doar o săptămână), ei au rămas aici. Copiii vorbesc deja franceza binișor, s-au integrat în comunitate, dar toți așteaptă să se termine războiul pentru că vor să se întoarcă acasă.
Și nu poți să vizitezi Alsacia fără să țopăi nestingherit și prin țările vecine. Asta pentru că foarte aproape se află Germania și Elveția iar granițele, invizibile acum, se trec pe nesimțite. Fie dintr-un autocar, fie trecând un pod peste Rin, fie între două stații de tramvai, când doar o patrulă discretă de politie se suie în tramvai și îți poate verifica actele (eu am avut fix aceeași senzație ca la București când se suie controlorii).
Noi așa am bifat elvețianul Basel și germanul Freiburg în plimbări de câte o zi. Foarte puțin voi scrie și despre ele.
Basel – destinația zborului nostru, aeroportul deservind practic trei țări.
Este orașul de pe malul Rinului unde se află punctul de pe râu în care se ating cele trei națiuni sau podul pietonal care te trece dintr-o țară în alta.
Un oraș tipic elvețian, curat, aerisit, sobru și aproape pustiu într-o zi de duminică. Am reușit totuși să bifăm un muzeu original.. cel al artistului Tinquely cu ciudatele lui construcții și mașinării metalice.
Freiburg im Breisgau – vechi oraș universitar (are una din ele mai vechi și bune universități din Europa, fondată în 1457), ne-a primit mult mai vesel și mai animat. Se spune că este cel mai însorit oraș din Germania și așa l-am găsit și noi, la poalele unui deal verde (Schlossberg), ce face parte din celebra Pădure Neagră.
Orașul a fost aproape distrus în timpul ultimului război, atât de bombe aruncate din greșeală chiar de aviația germană, cât și și de bombele aliate – și reconstruit apoi după planurile vechi, păstrându-și aspectul medieval.
Cu o piață centrală în care vedeta este impunătoarea catedrală gotică, față în față cu o altă clădire emblematică a urbei (faimoasa casă roșie numită ’a negustorilor’ – Merchants’ Hall);
Cu micile canale de apă care încadrează foarte multe dintre străzile și trotuarele orașului și unde copiii se joacă lansând jucării și bărcuțe colorate;
Cu uriașa placă neagră comemorativă, ce reproduce amprenta vechii sinagogi arse de naziști în Noaptea de Cristal din 9 nov.1938;
Cu cele două porți vechi ale orașului ca o imagine de Ev Mediu peste care se suprapune, suprarealist, tramvaiul modern ce trece prin cadru. Într-unul dintre turnuri am vizitat un mic muzeu insolit, cu diorame și mii de soldăței de metal așezați în poziții de luptă în decoruri de mucava pictată, simuland bătălii vechi.
S-au strâns iar amintiri multe și din această excursie. Pare că am bifat toată Europa până acum, dar nu e deloc așa. Sunt țări vizitate deja, dar care au încă nenumărate locuri neexplorate - orășele, sate, peisaje, povești... stări de vacanță. Descoperim în fiecare evadare noi bucurii pentru minte și suflet.
Fără să fiu patetică, am eu o vorbă … lumea asta e frumoasă, ce bine că trăim în ea !
august 2023
Un minunat ghid, inchizi ochii si-ncepi sa calatoresti! Felicitari! ❤️❤️❤️